News Flash:

Tomesti si Holboca nu vor mai avea caldura la iarna

23 Iulie 2004
1182 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerea SC CET Iasi SA a trimis somatii catre primariile comunelor Tomesti si Holboca, din apropierea municipiului Iasi, in care precizeza ca aceste comune nu vor mai putea fi alimentate cu energie termica in iarna anului 2003 - 2004. Cauzele acestei masuri sunt datoriile mari ale locuitorilor acestor comune catre societatea furnizoare de energie termica si numarul mare al celor debransati. "Pentru a reduce pierderile, nu vom mai furniza caldura catre comunele Tomesti si Holboca. Aceste pierderi sunt din cauza debransarilor, peste 70 la suta, si a datoriilor care nu pot fi recuperate. In primul rand, Primariile celor doua comune trebuie sa isi ia angajamentul ca unitatile pe care le au in subordine vor plati datoriile, altfel nu le dau nimic", a declarat Constantin Ciofu, director la Uzina de Furnizare a Energiei Termice (UFET) Iasi. Astfel, la Punctul Termic 1 din comuna Holboca au fost debransati 70 la suta dintre datornici si sunt inregistrate datorii de aproximativ 9 miliarde lei. La Punctul Termic 2 din aceeasi comuna au fost 66 la suta dintre datornici debransati si datoriile sunt de 10 miliarde si jumatate. Presedintii de asociatii de locatari din aceste comune cer insistent sa fie incetata furnizarea caldurii din cauza incapacitatii de plata a locatarilor, acestia din urma preferand alte surse de incalzire. Au existat cazuri cand au fost facute debransari la cerere si pentru cei care plateau la timp facturile, acestia optand pentru centralele termice de apartament.
Ana-Maria CHITIGA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027016 (s)