News Flash:

Top cinci amenzi la Mediu

2 Iunie 2010
1816 Vizualizari | 1 Comentarii
Constantin Vlonga
• Pana la data de 1 iunie a acestui an, au fost efectuate 531 de controale la agentii economici din tot judetul si au fost depuse, pe langa 106 sanctiuni de contraventie, doua sesizari penale si a fost suspendata activitatea a doua societati, pentru nerespectarea legilor de protectie a mediului

De la inceputul acestui an, reprezentantii Comisariatului Judetean Iasi al Garzii Nationale de Mediu au aplicat 106 sanctiuni de contraventie agentilor economici din judetul Iasi. In urma controalelor efectuate, au fost acordate o serie de amenzi pentru ignorarea atributiilor privind protectia mediului. Cea mai mare dintre acestea a fost aplicata societatii Piscicola SRL pentru zonele acoperite de apa din preajma localitatii Vladeni. Firma a preluat mai multe balti din perimetrul respectiv, pentru activitati de piscicultura. Concesionarea baltilor a coincis cu introducerea lor intr-un sit Natura 2000, program prin care helesteiele Jijiei si ale paraului Miletin, un afluent al acestui rau, au intrat sub o protectie avi-faunistica. In cursul acestui an, zona acoperita cu stuf din perimetrul protejat a fost parjolita, cauza izbucnirii incendiului ramanand necunoscuta. Au ars aproximativ 50 de hectare de stuf, motiv pentru care comisarii Garzii Nationale de Mediu Iasi s-au autosesizat, aplicand o amenda de jumatate de miliard lei vechi pentru nerespectarea Legii Mediului. Contraventia a fost contestata de reprezentantii firmei SC Piscicola SRL.

Transporturi toxice

Pe locul doi al topului se afla firma Transchim SA din localitatea Ploiesti, a carei activitate consta in transporturi de gabarite mari. La inceputul acestui an, un camion al acestei companii a pierdut, intr-o curba periculoasa de la iesirea din judetul Iasi, mai multe butoaie cu o substanta neidentificata. Recipientele erau inscriptionate cu semnul specific substantelor toxice, motiv pentru care autoritatile iesene au intrat atunci in panica. "Substantele s-au dovedit a nu fi daunatoare asupra mediului, insa faptul ca reprezentantii firmei nu au anuntat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Agentia de Protectie a Mediului ne-a determinat sa le aplicam o amenda de 30 mii lei, pentru nerespectarea legii privind transportul deseurilor", a explicat Constantin Vlonga, prim-comisar in cadrul Comisariatului Judetean Iasi al Garzii Nationale de Mediu. Transchim SA a achitat contravaloarea amenzii.

Controale pe banda rulanta

Nici primaria localitatii Motca nu a scapat de penalizari pentru nerespectarea legilor privind mediul. Aceasta a fost sanctionata cu 15 mii lei, pentru gestiunea necorespunzatoare a deseurilor. "Nu s-a realizat indeplinirea atributiilor specifice ce revin administratiei publice locale in domeniul gestionarii deseurilor", a spus Constantin Vlonga. Cu zece mii lei a fost amendata si firma SC Eco Network SRL din Iasi, care se ocupa cu recuperarea deseurilor selective. Reprezentantii acesteia au fost gasiti vinovati pentru nerespectarea atributiilor privind gestionarea uleiurilor uzate. Pe ultimul loc al topului primelor cinci cele mai mari amenzi aplicate de comisarii Garzii Nationale de Mediu se afla SC Pago Labelling SRL, care a fost sanctionata cu 2.500 lei pentru neindeplinirea obligatiilor privind achitarea taxelor aferente administrarii fondului pentru mediu. Pana la data de 1 iunie a acestui an, au fost efectuate 531 de controale la agentii economici din tot judetul si au fost depuse, pe langa sanctiuni, doua sesizari penale si a fost suspendata activitatea a doua societati, pentru nerespectarea legilor de protectie a mediului.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

sorin.vanu  | #109150
Mai Fadia, da' proasta mai esti. Ala nu a concesionat balti si nici concesiunea nu a coincis cu declararea Sit Natura 2000. Mai, fato, nu esti in stare sa scrii un articol documentat? Lasa-te fata tatii si du-te la munca.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2872 (s) | 22 queries | Mysql time :0.128327 (s)