BZI LIVE

LIVE VIDEO – Top Exclusiv! Ediție-dialog BZI LIVE spectaculoasă despre trecutul francmasoneriei din Moldova istorică alături de prof. univ. dr. Cătălin Turliuc – FOTO

Publicat: 18 mai 2022

Joi, 19 mai 2022, indepand cu ora 15.00 în Studioul BZI LIVE este programată o nouă emisiune-dialog. Subiectul va fi unul provocator şi fierbine şi se va axa pe Istoria ilustrată a francmasoneriei din Moldova istorică. Invitat va fi prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, important universitar şi istoric. Acesta, alături de Mircea Munteanu şi Alexandru Rufanda semnează volumul I al lucrării intitulate ”Istoria ilustrată a francmasoneriei din Moldova istorică”, apărut în 2022, luna mai la Editura ”Junimea” în categoria ”Historia magistra vitae”.

Despre toate acestea, realităţi, evoluţie şi proiecţii de viitor din această perspectivă şi areal se va dialoga alături de prof. univ. dr. Cătălin Turliuc.

”Francmasoneria a fost, este şi va rămâne o spiritualitate sapienţiala care a însoţit umanitatea în drumul ei spre modernitate”

În descrierea oficială, se arata că: ”Francmasoneria a fost, este şi va rămâne o spiritualitate sapienţiala care a însoţit umanitatea în drumul ei spre modernitate şi a ales oameni buni pentru a-i face şi mai buni în dimensiunea lor moral-spirituala şi în acţiunea lor concretă din cadrul comunităţii. Ea îşi are simbolistica în arta construirii, în sensul în care fiecare iniţiat este o piatră brută care trebuie prin şlefuire să devină potrivită pentru a fi integrată într-un mare edificiu armonios, un Templu al umanităţii închinat Marelui Creator.

Altfel spus, Arta Regală este cea prin care omul, creaţia nepereche a lui Dumnezeu, se apropie de Marele Arhitect al Universului”.

Revolutia Francmasoneriei în Iaşi din primele decenii ale secolului al XVIII-lea şi până la mijlocul secolului trecut

Mai departe, se reliefează şi următoarele: ”Căutând Adevărul, promovând virtuţile şi muncă continuă, drepturile omului, democraţia, egalitatea şi libertatea aşa cum au fost ele înţelese în diferite secvenţe cronotopice, condamnând viciile, ignoranta, totalitarismele de orice fel, Francmasoneria a dobândit o vocaţie universală fiind, în acelaşi timp, un sanctuar al suveranităţii naţionale. Mai presus de a fi o formă de sociabilitate modernă, ea oferă cunoaşterea hrănită de Prisca Theologia, Philosophia perennis, ce dau noima lumii terţului ascuns.

Urmărind evoluţia Francmasoneriei în Iaşi din primele decenii ale secolului al XVIII-lea şi până la mijlocul secolului trecut, volumul de faţă deschide o serie care va continua cu toate oraşele importante din spaţiul Moldovei istorice. Este dorinţa mărturisită a autorilor de a oferi un instrument util celor interesaţi a afla o parte a istoriei plasată într-un nemeritat con de umbră, de a informa asupra personalităţilor şi elitelor care, aparţinând acestei confraternităţi, au contribuit la destinul comunităţii lor şi al naţiunii române în procesul devenirii şi afirmării sale”.

Prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, cercetător ştiinţific gr. I – Institutul de istorie ”A.D. Xenopol” Iaşi – Academia Romană

Prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, cercetător ştiinţific gr. I – Institutul de istorie ”A.D. Xenopol” Iaşi – Academia Romană şi universitar asociat al Facultăţii de Drept din cadrul ”Universităţii Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi şi membru în comunitatea academică a Universităţii ”Mihail Kogălniceanu” . Că domeniul de cercetare, acesta se ocupă de: naţionalism şi minorităţi, istorie modernă şi contemporană, istoria construcţiei europene, teoria relaţiilor internaţionale, istoria dreptului românesc.

Are numeroase colaborări ştiinţifice şi de cercetare, pe plan naţional şi internaţional, autor de articole, studii şi volume valoroase dar şi implicări în evenimente şi conferinţe e tematica istorică. Prof. univ. dr. Cătălin Turliuc face parte din valoroase comisii ale unor publicaţii istorice, sociale şi culturale.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.




Adauga un comentariu