International

Topul celor mai importanti lideri ai lumii. Vezi care sunt acestia

Publicat: 22 mart. 2014
1

Intr-o perioada in care tot mai multi oameni alearga dupa putere si influenta, exista si persoane care devin surse de inspiratie. Unii sunt faimosi, altii stau mai mult in umbra, insa ei reusesc sa ii energizeze pe ceilalti si sa faca lumea mai buna.

Revista Fortune a realizat un clasament al celor mai importanti lideri ai lumii.

1. Papa Francisc (77 de ani)

Papa a reusit sa castige un important capital de imagine datorita atitudinii sale deschise si a reformelor pe care le pregateste pentru Biserica. Mai mult, o patrime dintre catolici a spus ca anul acesta a dat mai multi bani in scopuri caritabile decat pana acum, iar 77% dintre ei sustin ca au fost inspirati de Papa Francisc.

2. Angela Merkel (59 de ani)

Angela Merkel nu este doar cancelarul Germaniei ci, practic, si liderul Uniunii Europene. Ea a reusit timp de noua ani sa se lupte cu criza economica si sa readuca UE, cea mai mare economie mondiala, pe drumul catre recuperare.

3. Alan Mullaly (68 de ani)

Directorul executiv al Ford a reusit acolo unde fosti lideri ai contructorului auto au esuat lamentabil: sa evite falimentul si sa readuca compania pe profit.

4. Warren Buffet (83 de ani)

CEO-ul Berkshire Hathaway este unul dintre cei mai populari investitori din lume. El are in subordine 300.000 de angajati, insa isi lasa managerii sa conduca afacerile sale ca si cand ar fi ale lor.

5. Bill Clinton (68 de ani)

Fostul presedinte american Bill Clinton a luptat, prin fundatia care ii poarta numele, pentru cauze precum tratarea SIDA, TBC si malariei, dar si impotriva incalzirii globale.

6. Aung San Suu Kyi (68 de ani)

Castigatoare a Premiului Nobel pentru Pace, ea a lasat siguranta si confortul caminului din Marea Britanie pentru a lupta impotriva legislatiei militare din Myanmar.

7. Generalul Joe Dunford (58 de ani)

Comandatul fortelor NATO in Afganistan este „probabil cel mai important lider in uniforma”, conform unui fost comandant al Marinei Americane. Joe Dunford sustine ca secretul succesului sta in a te inconjura de oameni care iti fac bine.

8. Bono (53 de ani)

Cunoscut si pentru campaniile sale activiste, solistul formatiei U2 a convins liderii politici sa stearga datoriile tarilor sarace si a reusit, in administratia Bush, sa creasca fondurile destinate tratamentului pentru SIDA. In prezent, el incearca sa convinga guverne si companii sa lupte impotriva HIV si a saraciei.

9. Dalai Lama (78 de ani)

Liderul spiritual din Tibet promoveaza pacea si democratia de peste 50 de ani.

10. Jeff Bezos

CEO-ul Amazon este un vizionar, care a reusit sa isi duca compania pe culmile gloriei. Astfel, Amazon a devenit a doua cea mai admirata companie din SUA, dupa Apple.

In clasamentul Fortune mai sunt mentionati sefa FMI, Christine Lagarde (locul 13), actrita Angelina Jolie (locul 21) si CEO-ul Apple, Tim Cook (locul 33), printre alte nume mari.





Adauga un comentariu