Calatorii

Topul celor mai puternice paşapoarte din lume în 2021. Pe ce loc se află România

Publicat: 12 ian. 2021
pasapoarte tinute in mana
Potrivit raportului Henley & Partners, o firmă britanică de avocatură, persoanele cu paşaport japonez pot intra în 191 de ţări fără viză sau să primească viză la intrare.

Henley & Partners, o firmă britanică de avocatură, a publicat topul celor mai puternice paşapoarte din lume în 2021, documente care oferă acces la cel mai mare număr de destinaţii din lume fără viză. Potrivit raportului Henley, persoanele cu paşaport japonez pot intra în 191 de ţări fără viză sau să primească viză la intrare.

Clasamentul se bazează pe datele Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATA) şi oferă informaţii despre ce nivel de acces oferă fiecare paşaport şi care sunt vizele necesare pentru diferite ţări

Topul celor mai puternice paşapoarte din lume în 2021

Henley & Partners a publicat lista sa a celor mai puternice paşapoarte din lume care permit accesul liber sau cu viza emisă la intrare în cât mai multe ţări.

Japonia rămâne în vârful clasamentului, asiaticii continuând să aibă cele mai puternice documente. Japonia oferă vize gratuite sau doar pentru sosire către 191 destinaţii din întreaga lume. Singapore se afla pe cel de-al doilea loc, oferind intrarea fără viză în 190 de ţări, urmat de Coreea de Sud şi Germania, care oferă accesul în 189 de ţări.

Pe locul al zecelea se afla Noua Zeelandă, care oferă vize către 185 de destinaţii turistice, Australia ocupând locul al optulea, cu 184 de destinaţii.

În acest clasament, România se afla pe locul 17. Cu un paşaport românesc se poate intra fără viză în 172 de ţări.

La polul opus, pe ultimele locuri se afla Siria, Irak şi Afganistan, tari cu al căror paşaport se poate intra fără viză în mai puţin de 30 de ţări.

Dominanţa regiunii Asia-Pacific este un fenomen relativ nou în cei 16 ani de istorie de când se face clasamentul. SUA, Marea Britanie şi statele membre ale Uniunii Europene au fost de regulă fruntaşe, însă aşa cum arată Henley & Partners în comunicatul lor, „experţii sugerează că poziţia de putere a regiunii Asia-Pacific se va menţine deoarece lista cuprinde unele din primele ţări care au început procesul de recuperare după pandemie”.

Ţinând cont de restricţiile temporare de călătorie legate de răspândirea noii tulpini a coronavirusului din Marea Britanie în toată lumea şi de numărul crescut de cazuri de infecţie cu coronavirus în SUA, în realitate, aceste două ţări, deşi situate pe poziţia a şaptea, sunt limitate acum la mai puţin de 75 de destinaţii (SUA), respectiv 70 (Marea Britanie).

Clasamentul arătat mai sus nu ia în considerare restricţiile actuale de călătorie din cauza pandemiei de coronavirus, care pot avea prioritate în fata informaţiilor privind vizele.

Clasamentul Henley & Partner face parte din cele câteva măsurători create de firmele financiare în scopul de a clasifica ţările în funcţie de accesul în alte ţări oferit cetăţenilor săi.

Henley Passport Index se bazează pe date furnizate de Autoritatea de Transport Aerian (IATA) şi are în vedere 199 de paşapoarte şi 227 de destinaţii, acestea fiind actualizate în timp real pe parcursul anului.

Cele mai puternice paşapoarte în 2021

Iată o listă a celor mai puternice paşapoarte în 2021 (pe număr de destinaţii):

Japonia (191 destinaţii),
Singapore (190),
Coreea de Sud, Germania (189),
Italia, Finlanda, Spania, Luxemburg (188),
Danemarca, Austria (187),
Suedia, Franţa, Portugalia, Olanda, Irlanda (186),
Elveţia, SUA, Marea Britanie, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă (185),
Grecia, Malta, Cehia, Australia (184),
Canada (183),
Ungaria (181).

Cele mai ”slabe” paşapoarte în 2021

La polul opus, iată care sunt cele mai slabe paşapoarte:

Coreea de Bord (39 destinaţii),
Libia, Nepal (38),
Palestina (37),
Somalia, Yemen (33),
Pakistan (32),
Şiria (29),
Irak (28),
Afganistan (26).





Adauga un comentariu