Magazin

TOPUL Forbes al celor mai influente celebritati din lume in 2013

Publicat: 26 iun. 2013
1

Editorii revistei Forbes au publicat topul celor mai influente celebritati din lume pentru anul 2013, printre acestea aflandu-se Lady Gaga, Steven Spielberg si prezentatoarea TV Oprah Winfrey.

Oprah Winfrey a fost desemnata cea mai influenta celebritate din lume in 2013, potrivit topului anual intocmit de revista Forbes.

In ultimii doi ani, Oprah Winfrey a ocupat locul al doilea in acest top. Totodata, este pentru a cincea oara cand celebra prezentatoare TV, supranumita „regina talk-show-urilor”, se afla pe primul loc in acest top 100 al celor mai influente celebritati din lume, scrie realitatea.net.

Cantareata Lady Gaga se afla pe locul al doilea, iar regizorul Steven Spielberg incheie podiumului, clasandu-se pe locul al treilea. Cantaretele Beyonce si Madonna ocupa pozitia a patra, respectiv a cincea.

„Nu exista nimeni altcineva cu atat de multa consistenta si putere”, a declarat Dorothy Pomerantz, editor laForbes.com. „Exista doar trei persoane care au fost incluse in fiecare dintre listele noastre pe care le-am intocmit din 1999 pana in prezent. Ei sunt Oprah Winfrey, Howard Stern si Steven Spielberg”, a mai spus aceasta.

Cantareata si actrita Jennifer Lopez, care a ocupat primul loc in topul din 2012, a coborat in acest an pe locul al 12-lea.

Cu venituri de 77 milioane de dolari obtinute in perioada iunie 2012 – iunie 2013, Oprah Winfrey nu este insa vedeta cu cele mai mari incasari realizate in ultimul an, aceasta onoare revenindu-i cantaretei Madonna, cu venituri de 125 milioane de dolari. Editorii revistei Forbes au explicat aceasta inadvertenta prin faptul ca pozitia pe care Oprah Winfrey o detine la Hollywood, prezenta ei in presa scrisa, televiziune si platformele de socializare au fost elementele care i-au asigurat acesteia primul loc in topul celor mai influente celebritati din lume.

In ciuda interventiei chirurgicale la sold, care a obligat-o sa isi intrerupa turneul mondial, Lady Gaga a avut incasari de 80 milioane de dolari in ultimele 12 luni, iar „armata” ei de fani, si o prezenta extrem de puternica pe platformele de socializare i-au asigurat locul al doilea in acest top.

Steven Spielberg, care a obtinut venituri de 100 milioane de dolari in ultimul an, este barbatul care ocupa cea mai inalta pozitie din acest top Forbes, devansandu-l pe rockerul Bon Jovi (locul 7), jucatorul de tenis Roger Federer (locul 8) si cantaretul Justin Bieber (locul 9).

Topul 10 al celor mai influente celebritati din lume este completat de cantareata Taylor Swift (locul 6) si prezentatoarea de televiziune Ellen DeGeneres (locul 10).

Revista Forbes a intocmit acest top in functie de veniturile obtinute de celebritati din turnee, vanzari de carte, contracte, sponsorizari, filme si alte surse. Fiecare vedeta a primit un scor de vandabilitate, intocmit de compania californiana de cercetari de piata E-Poll.

Acest scor defineste faima si influenta unei persoane in functie de frecventa cu care acele vedete apar in mass-media. Scorul a fost alcatuit cu ajutorul Starcount, o companie din Singapore, care monitorizeaza 11 platforme de socializare, inclusiv Facebook, Twitter si YouTube, pentru a determina prezenta acelor vedete in spatiul virtual.

Starurile pop, in special Justin Bieber, Lady Gaga si Rihanna, au obtinut scoruri foarte mari in privinta prezentei lor pe platformele de socializare, afirma editorii de la Forbes.

  Printre cele mai influente vedete care alcatuiesc cupluri se numara Beyonce si sotul ei Jay-Z (locul 32), jucatorul de fotbal american Tom Brady (locul 65) si modelul Gisele Bundchen (locul 81) si actorul Ashton Kutcher (locul 53) si iubita lui, Mila Kunis (locul 89).

Actrita Jennifer Lawrence, premiata cu Oscar in acest an, ocupanta locului al 49-lea, apare pentru prima data pe aceasta lista, la fel ca actorii Hugh Jackman (locul 11) si Channing Tatum (locul 23).





Adauga un comentariu