News Flash:

Topul incasarilor statului din certificate de trezorerie

9 Martie 2000
1070 Vizualizari | 0 Comentarii
•La cei doi poli se afla emisiunea cu numarul 1.022, cu 65 de miliarde de lei incasate, si cea cu numarul 1.019, cu incasari de doar 221 de milioane de lei Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat (DGFPCFS) Iasi a incasat din 15 emisiuni de certificate de trezorerie aproape 500 de miliarde de lei, prima emisiune fiind lansata in luna aprilie a anului trecut. Cea mai productiva a fost emisiunea cu numarul 1.022, lansata pe 25 ianuarie 2000, cu scadenta la 90 de zile si cu o dobanda anuala de 57%, din care statul a incasat 65 de miliarde de lei. Pe pozitia a doua, din punctul de vedere al incasarilor, se situeaza emisiunea cu numarul 1.017, lansata pe 4 octombrie 1999, cu scadenta tot la 90 de zile, dar cu o dobanda mai mica, de 55% pe an, in urma careia statul a incasat 60 de miliarde de lei. La polul opus se situeaza doua emisiuni, cu incasari mai mici de un miliard de lei: cea cu numarul 1.014, lansata pe 21 iulie 1999, cu scadenta la 180 de zile si cu o dobanda de 65% pe an, care a dus la incasari de 629 de milioane de lei, in vreme ce pentru emisiunea cu numarul 1.019, lansata pe 15 noiembrie 1999, cu scadenta la 180 de zile si cu o dobanda de 50% s-au incasat numai 221 de milioane de lei. In ceea ce priveste nivelul dobanzilor acordate, de la primele emisiuni, din lunile aprilie - mai ale anului trecut, cand dobanzile erau cuprinse intre 80% - 82%, acesta a scazut in mod constant, cu unele mici fluctuatii (72% pentru emisiunea cu numarul 1.015, dupa ce precedenta avusese o dobanda de 65%, sau 57% pentru emisiunea cu numarul 1.020, fata de 50% la precedenta emisiune). Emisiunea de certificate de trezorerie lansata pe 22 februarie, cu scadenta la 90 de zile si cu o dobanda anuala de 59%, a fost blocata de greva de la finante, fiind cumparate certificate o singura zi. Chiar si asa, au fost atrase de la populatie 10,5 miliarde de lei, totalul incasarilor din cele 15 emisiuni de certificate de trezorerie (aprilie 1999 - februarie 2000) ajungand astfel la 417,215 miliarde de lei. Mihai ANDREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1367 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028841 (s)