Culinar

Tort de biscuiți după rețeta veche. Cum să îi cucerești pe musafiri cu un desert delicios

Publicat: 10 iun. 2022
tort de biscuiti reteta veche
La ceas aniversar putem pregăti un delicios tort de biscuiți după rețeta de odinioară.

La ceas aniversar putem pregăti un tort de biscuiți după rețeta veche. Acesta este ideal la mesele festive, fiind pe placul multora dintre noi. Gustosul tort de biscuiți se face foarte ușor acasă, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, vom obține la final un preparat culinar desăvârșit. Iată cum să îi cucerești pe musafiri cu un desert delicios.

Tort de biscuiți după rețeta veche a bunicii

Când vine vorba de savurosul tort de casă, rețetele sunt diverse și spectaculoase. Pentru iubitorii de deserturi tradiționale ideal este tortul de biscuiți. Acesta este preferatul multora dintre noi, iar aromele inedite ne vor aminti de vremea copilăriei. Atunci când vrem să îi cucerim pe musafiri cu un tort savuros, putem opta pentru rețeta de odinioară.

De la masa de sărbătoare nu trebuie să lipsească o delicioasă prăjitură cu blat de biscuiți, savuroasă, aromată și cu multă cremă. De asemenea, pentru a prepara un tort de casă delicios putem să facem un blat de tort cu nucă, pufos și gustos.

Pentru iubitorii de ciocolată ideal este tortul aniversar cu ciocolată și două straturi de cremă fină. Dacă vrem să readucem la masă aromele din vremea copilăriei, putem face un tort de biscuiți după rețeta veche a bunicii. Aromele inedite și gustul aparte fac din acest desert un deliciu culinar ce va aminti de vremea copilăriei.

Cum să pregătești acasă un desert savuros

Pentru deliciosul tort de biscuiți avem nevoie de 1 kg de biscuiți simpli, 5 ouă, 200 g de zahăr, 10 linguri de lapte, 7 linguri de amidon, 200 g de unt, cacao, esență de rom și 150 ml de smântână pentru frișcă.

Mai întâi se pregătește delicioasa cremă. Se bat ouăle împreună cu zahărul până când acesta se topește, apoi se adaugă laptele, amidonul și cacaua. După ce se omogenizează compoziția, se pune la fier la foc mic și se amestecă continuu să nu se lipească de vas. Când crema începe să se îngroașe, se ia de pe foc și se adaugă untul și esența de rom, apoi se amestecă din nou. Se lasă delicioasa cremă la răcit.

După aceea se bate smântâna foarte bine cu ajutorul unui mixer, iar când este gata se adaugă în savuroasa cremă și se amestecă până când se omogenizează. Astfel, vom obține o cremă fină și gustoasă.

Între timp pregătim delicioșii biscuiți pentru tortul făcut după rețeta veche. Într-un vas punem la încălzit 500 ml de lapte, apoi adăugăm puțină esență de rom și se înmoaie fiecare biscuite pe ambele părți apoi se așază în tavă. După ce am așezat primul strat de biscuiți, se pune un strat generos de cremă delicioasă.

Peste stratul de cremă mai punem un strat de biscuiți, iar deasupra restul de cremă. La final deliciosul tort de biscuiți se poate pudra cu cacao sau se ornează cu fructe delicioase. Cu siguranță vom obține un desert gustos și pe placul tuturor celor de la masă.

La ceas aniversar putem pregăti un delicios tort de biscuiți după rețeta veche. Acesta se face foarte ușor, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, ne vom încânta papilele gustative cu un desert savuros.




Adauga un comentariu