Local

Tot mai mulți pacienți care au stat în izolare la domiciliu pe perioada sărbătorilor de iarnă au ajuns în stare gravă la spital! 61 de ieșeni sunt internați pe secțiile de Terapie Intensivă

Publicat: 05 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tot mai mulți pacienți care au stat în izolare la domiciliu pe perioada sărbătorilor de iarnă au ajuns în stare gravă la spital 61 de ieșeni sunt internați pe secțiile de Terapie Intensivă
Pacienți infectați cu coronavirus internați la secția ATI de la Spitalul de Neurologie Iași

Numeroși ieșeni care au fost izolați la domiciliu cu o formă ușoară a infecției cu coronavirus au ajuns la spital în stare gravă. După 7 zile de la infectare, pacienții se internează în spitalele suport COVID-19, ca urmare a evoluției nefavorabile a bolii. Ieri, în secțiile de Terapie Intensivă din județul Iași mai erau 6 paturi libere

Medicii ieșeni spun că au ajuns de la începutul anului 2021 pacienți cu forme la fel de grave ale infecției cu coronavirus. Astfel, de sărbători, numărul cazurilor grave nu a scăzut. O parte dintre aceștia se prezintă cu o formă medie spre severă a infecției după o perioadă de 7 zile, timp în care au stat în izolare la domiciliu. La Spitalul Mobil Lețcani, dar și la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași au fost prezente astfel de cazuri care au avut nevoie de internare chiar în secțiile de Terapie Intensivă. Deși în primele zile de la infectare, simptomele erau ușoare, la 7-10 zile, boala COVID-19 a luat o formă mult mai gravă care a pus viața ieșenilor în pericol. Ieri, 2 pacienți au decedat pe secțiile ATI ale celor două spitale suport COVID-19 din Iași.

Cazuri grave au ajuns la spitalele suport-COVID-19 și pe perioada sărbătorilor de iarnă

La spitalele suport COVID-19 situația nu a fost mai bună nici în perioada sărbătorilor de iarnă. Cazuri la fel de grave au continuat să ajungă în unitățile medicale, iar medicii au încercat să facă față solicitărilor. Din nefericire, pacienții care ajung cu forme grave și suferă și de alte afecțiuni grave, cu vârstă de peste 60 de ani, își dau ultima suflare pe paturile de Terapie Intensivă.

„În momentul de față, situația din Spitalul Mobil Lețcani și din Spitalul de Boli Infecțioase se menține la fel, cu același număr de cazuri grave care ajung pe secțiile de Terapie Intensivă (ATI). Nu a fost o schimbare semnificativ statistică în ceea ce privește numărul de externări și internări la spitalele suport COVID-19. În ultimele 24 de ore a fost un deces în cadrul Spitalului Mobil Lețcani și unul la Spitalul de Boli Infecțioase.

Cei mai mulți pacienți care au pierdut lupta pentru viață pe patul de ATI au fost cu vârsta de peste 60 de ani, cu forme foarte grave ale infecției și cu comorbidități. A fost totodată un număr mai mare de pacienți care au fost izolați la domiciliu ca urmare a infecției cu coronavirus și care au ajuns la spital după ce au început să se simtă tot mai rău”, spune dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Ieri, în județul Iași au fost 127 de cazuri confirmate pozitiv cu coronavirus

În județul Iași, autoritățile au raportat pe data de 4 ianuarie 2021 un număr de 127 de cazuri noi de infectări cu coronavirus. Timp de aproape 10 luni, 27.681 de persoane au fost confirmate pozitiv. Dintre acestea, 6.446 au fost externate. Ieri, 10 ieșeni s-au întors la familiile lor. De pe paturile de Terapie Intensivă, șase pacienți au decedat, numărul total fiind de 463. În spitalele suport COVID-19, numărul paturilor ocupate cu tot cu cel al secțiilor de Terapie Intensivă a fost de 433. Medicii spun că din ce în ce mai mulți ieșeni au nevoie de oxigen după ce ajung la spital, iar nivelul saturației este unul scăzut.

Referitor la paturile de ATI, din cele 433 sunt ocupate 61 astfel: nouă sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecțioase, 18 la Spitalul Mobil Lețcani, cinci la Spitalul de Pneumoftiziologie, patru paturi la Spitalul Municipal Pașcani, cinci la Spitalul de Recuperare, șase la Spitalul C.F. Iași și 14 la Spitalul de Neurochirurgie. Ieri, mai erau libere șase paturi ATI: un pat la Spitalul de Pneumoftiziologie, două paturi la Spitalul Municipal Pașcani, un pat la Spitalul C.F. Iași și două paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie.

Spitalele suport Covid mai aveau 251 de paturi libere

În spitalele suport COVID-19, ieri mai erau libere 278 de paturi. Dintre acestea, 45 de paturi erau libere la Spitalul de Boli Infecțioase, 12 la Spitalul Mobil Lețcani, patru la Spitalul de Pneumoftiziologie, 37 de paturi la Spitalul Hârlău, 15 paturi la Spitalul de Recuperare, 56 de paturi la Spitalul C.F. Iași, 16 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 25 de paturi la Spitalul Militar și 68 de paturi la Spitalul C.F. Pașcani. Cei mai vulnerabili față de infecția cu coronavirus sunt pacienții care suferă de diabet, obezitate și hipertensiune.

În ceea ce privește Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, mai este ocupat un pat ATI. În momentul de față sunt 15 bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus care fac dializa în cadrul unității sanitare. Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică Iași, ieri se aflau 2.953 de persoane în izolare, iar 3.724 de persoane erau carantinate la domiciliu. Până în prezent, de la începutul pandemiei au fost emise în total 27.634 de decizii pentru persoanele aflate în izolare și 28.169 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Adauga un comentariu