Economic Local

Toți comercianții din Iași sunt obligați să încheie contracte de salubrizare cu o firmă de profil

Publicat: 14 feb. 2020

Toți utilizatorii, persoane fizice și juridice de pe raza județului Iași beneficiază de serviciile de salubritate. Cu toate acestea, mulți agenți economici nu au încheiate contracte cu o firmă de profil. Astfel de situații se întâlnesc mai ales în cazul micilor comercianți care folosesc punctele de colectare a deșeurilor din cartiere pentru a evita plata taxelor de salubritate.
Cei care sunt depistați în astfel de situații sunt aspru sancționați.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii 12 din 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 2.000 lei, o societate comercială din strada Nicolina, deoarece funcționa fără a îndeplini condițiile legale, respectiv, nu deținea autorizație de funcționare și contract de salubrizare încheiat cu o unitate de profil”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.

Nou regulament de colectare a deșeurilor, impus la nivelul Iașului

La nivelul municipiului Iași a fost impus un nou Regulament privind colectarea separată a deșeurilor în municipiul Iași. Cei care locuiesc la bloc sau în gospodării și persoanele juridice care prin contract depozitează deșeurile la punctele gospodărești trebuie să colecteze separat deșeurile și să le depoziteze la punctele arondate. Acestea sunt verificate periodic de angajații Salubris S.A. Mare atenție! Începând de anul trecut este interzisă depozitarea deșeurilor reciclabile în pubela destinată deșeurilor menajere.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu