Sport

Trădarea momentului în fotbalul românesc. Mircea Rednic pleacă de la Viitorul și semnează cu un club din grupele Europa League. Surpriza finalului de an

Publicat: 31 dec. 2020
Mircea Rednic pleacă de la Viitorul și semnează cu un club din grupele Europa League
Mircea Rednic

Nici bine nu s-a instalat la cârma Viitorului Constanța, că Mircea Rednic (54 de ani) se gândește se părăsească „corabia”, conform presei din Belgia

Potrivit belgienilor de la walfoot.be, C.V.-ul lui Mircea Rednic a ajuns pe birourile conducătorilor de la Standard Liege, și nu întâmplător, chiar dacă este, încă, antrenorul celor de la Viitorul Constanța.

Standard Liege ar urma să-l anunțe ca antrenor principal pe senegalezul Mbaye Leye, însă au apărut surprize în finalul negocierilor dintre cele două părți, iar fosta campioană a Belgiei și-a asigurat o variantă de rezervă.
Mircea Rednic a antrenat la Standard Liege în sezonul 2012/2013, timp de 31 de partide, iar în acel an Standard Liege a terminat pe locul 4, calificându-se în preliminariile din Europa League. A fost apreciat pentru munca depusă în acel sezon, iar conducătorii belgieni se gândesc din nou la el.
În plus, Mircea Rednic a mai antrenat în Belgia pe KAA Gent, în sezonul 2013/2014, dar și pe Mouscron, în perioada decembrie 2016 – februarie 2018. De asemenea, a evoluat în campionatul Belgiei între 1991 și 1997: primii cinci ani la Standard Liege, iar ultimul la Saint-Truidense.

Mircea Rednic: „Mi-aș îndeplini un vis”

Întrebat de jurnaliștii belgieni dacă își dorește să revină la Standard Liege, Mircea Rednic a răspuns scurt:

„Mi-aș îndeplini un vis”. Semn că antrenorul român nu ar refuza oferta belgienilor, dacă tratativele cu Mbaye Leye vor pica. La urma urmei, C.V.-ul său nu a aterizat din neant pe birourile din Liege.

Mircea Rednic a fost anunțat ca noul antrenor al celor de la Viitorul Constanța la începutul lunii decembrie, după ce Gheorghe Hagi a întrerupt colaborarea cu spaniolul Ruben de la Barrera. Din acel moment, Rednic a bifat trei meciuri în Liga 1, în care a câștigat doar un singur punct, după o remiză la Chindia (1-1) și două înfrângeri, cu Gaz Metan (0-1) și FC Botoșani (1-2).
În ciuda acestor rezultate, Rednic a trimis de fiecare dată săgeți către fostul tehnician al Viitorului, reclamând forma fizică precară a jucătorilor, ca fiind principalul motiv pentru care echipa sa nu câștigă puncte. Nu știm ce părere a avut și patronul Viitorului, Gheorghe Hagi, despre argumentele lui Rednic, însă colaborarea se poate termina subit, practic, înainte de a începe cu adevărat.





Adauga un comentariu