Magazin

Traditii pentru spor si sanatate de SFANTUL SPIRIDON – 12 decembrie

Publicat: 11 dec. 2012
1

Crestinii ortodocsi il praznuiesc la 12 decembrie pe Sfantul Spiridon, episcop al Trimitundei, mare facator de minuni, singurul sfant care, potrivit traditiei, isi paraseste racla, pentru a veni de graba in ajutorul oamenilor care-l cheama in ajutor prin rugaciuni de evlavie si dragoste.

Participant la primul Sinod de la Niceea ( 325), Sfantul Spiridon a condamnat pledoaria ereticului Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Cu acest prilej, el a uimit asistenta prin modul in care a demonstrat unitatea si diversitatea Sfintei Treimi. Tot de la impresionantul eveniment religios de la Niceea dateaza si intalnirea Sfantului Spiridon cu Sfantul Nicolae si, de atunci, intre cei doi episcopi s-a legat o prietenie exemplara.

Sfantul Spiridon al Trimitundei, facatorul de minuni, s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, situata in insula Cipru, intr-o familie de oameni simpli. In tinerete, el a fost pastor; s-a casatorit si a avut o fiica pe nume Irina. Dupa moartea timpurie a sotiei, Spiridon si-a crescut singur copila; mai tarziu, cand si aceasta a trecut la viata vesnica, Spiridon a imbracat haina monahala, urcand treptele ierahiei pana la demnitatea de episcop. Dupa randuirea lui in functia de episcop al Trimitundei, Spiridon si-a inchinat viata intrajutorarii saracilor si bolnavilor, devenind si pastorul lor spiritual. In tot acest timp, el n-a abandonat meseria din tinerete. Pentru credinta in Hristos, in timpul imparatului roman Maximian, Spiridon a fost arestat, schingiuit si exilat, fiind obligat sa munceasca intr-o salina, multa vreme.

In timpul Sinodului Ecumenic de la Niceea din anul 325, convocat de Imparatul Constantin cel Mare, episcopul Spiridon s-a dovedit un fervent aparator al dreptei credinte, impotriva ereticilor lui Arie, care luptau impotriva Sfintei Treimi. Atunci, el a facut in fata asistentei o demonstratie uluitoare:a luat in mana o caramida, a facut deasupra ei semnul crucii, spunand : „In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”. Strangand-o in mana, caramida s-a descompus in cele trei elemente componente: in foc (a carui flacara s-a inaltat in sus), in apa, care s-a scurs pe podea si in pamant, care a ramas in palma sfantului. Spiridon a demonstrat ca, asa cum cele trei elemente componente din care este alcatuita caramida pot exista intr-unul, la fel si Tatal, Fiul si Duhul Sfant pot fi Trei si Unul in acelasi timp. Astfel, a demonstrat Sfantul Spiridon existenta Sfintei Treimi. Odata cu moartea prigonitorilor sai, Sfantul Spiridon a scapat de exil. O parte insemnata din viata, Sfantul Spiridon a petrecut-o in Cipru, si tot aici a trecut la cele vesnice la varsta de 78 de ani, in anul 348. Sfantul a fost ingropat in Biserica Sfintilor Apostoli din Trimitunda. In timp, pentru a fi ocrotite, moastele sale au fost mutate de ciprioti in Serbia, apoi in insula Corfu din Grecia, unde se odihnesc si astazi.

Spiridon, singurul Sfant calator
Parintii slujitori si credinciosii din preajma raclei unde se odihnesc Sfintele sale Moaste au observat ca, periodic, Sfantul Spiridon pleaca din racla in lume, acolo unde este chemat prin rugaciune fierbinte de oamenii necajiti. Cand Sfantul revine in racla, moastele sunt calde si prafuite, spun martorii oculari. Pentru aceste minuni, in ziua de praznuire a Sfantului calator, pe 12 decembrie, in Catedrala unde sunt adapostite moastele sale, preotii implinesc ritualul schimbarii hainelor prafuite si incaltamintei tocite.

In timpul secetei, prin rugaciune, Sfantul a adus ploaia; si tot prin rugaciune a oprit puhoaiele cand acestea au inundat recoltele din Corfu.

Cand negustorii de grane din Corfu pastrau graul in hambare, iar populatia murea de foame, Sfantul Spiridon le-a daramat hambarele. El i-a scapat de foamete, aducandu-le din afara cetatii mai multe vapoare incarcate cu grane.

Sfantul l-a vindecat de o boala incurabila pe Constantie, fiul imparatului Constantin cel Mare.
Cand insula Corfu a apartinut venetienilor, catolici prin credinta lor, acestia au vrut sa-i multumeasca Sfantului pentru ajutorul daruit si i-au schimbat hainele modeste, cu alte vesminte cusute cu fire de aur; Sfantului nu i-au placut acele vesminte scumpe; de aceea, peste noapte, el s-a imbracat cu hainele sale arhieresti, iar cele scumpe au fost gasite langa racla.

„Am avut prilejul sa fiu martor ocular intr-o misiune sacra in insula Corfu din Grecia. Sfintele moaste ale Sfantului Spiridon sunt asezate in Catedrala care-i poarta numele, din localitatea Kerkira, situata in insula Corfu. Am avut sansa sa ating Sfintele Moaste pentru ca atunci s-a deschis racla, deoarece nu totdeauna racla se deschide la cererea vizitatorilor, ci doar atunci cand Sfantul Spiridon socoteste ca cei prezenti sunt vrednici sa atinga Sfintele sa Moaste. Am fost profund impresionat ca la deschiderea raclei am vazut urme de alge pe papucii Sfantului; in traditia locala se spune ca Sfantul Spiridon umbla pe mare sa salveze vietile celor care sunt in primejdie in timpul furtunilor- marinari sau pescari. Oricine-l cheama in ajutor – bolnavi, calatori, persoane persecutate -, Sfantul Spiridon vine in ajutorul lor”, ne spune parintele Valentin Fotescu, Doctor in Teologie, preot la Biserica Sfanta Vineri Noua din Bucuresti ( B-dul Nicolae Titulescu).

Traditii pentru spor si sanatate

Sfantul Spiridon vine la patul bolnavilor care-i cer ajutorul, rugandu-l cu credinta sa-i vindece.

De la sarbatoarea Sfantului Spiridon, ziua incepe sa creasca;

Sfantul Spiridon este patronul cizmarilor, cojocarilor si olarilor, care-l cinstesc prin petreceri si prin voie buna, fara excese bahice.

Pentru sanatatea intregii familii, pentru castig si pentru spor in casa, in ziua praznicului nu se presteaza munci in gospodarie: nu se coase, nu se spala rufe si gospodinele nu face curatenie; in mediul rural nu se injuga vitele pentru ca este rau de paguba; in aceasta zi si animalelor de tractiune li se da sa manance fanul din mana.

Cele mai multe minuni de vindecare se petrec in bisericile si in spitalele care poarta hramul Sfantului Spiridon.

In ziua praznicului, batranii amintesc tinerilor cat de importanta este aceasta sarbatoare pentru fiecare credincios; ei se roaga si-i cer Sfantului ca din gospodaria respectiva Sfantul Spiridon sa alunge boala si sa nu se nasca monstri: copii cu malformatii, vite cu doua capete etc.

Sursa: click.ro





Adauga un comentariu