News Flash:

Trafic de droguri la granita de est

11 Iunie 2002
1149 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mai bine de jumatate de kilogram de marijuana a fost gasita in trenul "Prietenia" •Pachetul cu droguri a fost aruncat la cosul de gunoi din trenul care circula pe ruta Chisinau-Bucuresti •Posesorul pachetului s-a speriat de vamesi si a incercat sa scape de marfa •Cazul este prelucrat de ofiterii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi

Gunoi si marijuana

Nu mica a fost surprinderea vamesilor si politistilor de frontiera ieseni cand au descoperit in cosul de gunoi al unui compartiment din trenul Chisinau-Bucuresti o punga cu marijuana, al carei continut cantarea mai bine de jumatate de kilogram. Drogul a fost descoperit cu ocazia perchezitiei efectuate in Vama de la Punctul de Control si Trecere a Frontierei Nicolina. Atat vamesii, cat si politistii de frontiera s-au obisnuit deja cu metodele folosite de traficantii de tigari, astfel incat este foarte putin probabil ca aceia care doresc sa introduca marfuri ilicite pe teritoriul Romaniei sa si reuseasca acest lucru. In ultima perioada, vamesii si politistii de frontiera au avut de-a face numai cu traficanti de tigari, care prefera sa-si plaseze marfurile de contrabanda in locurile cu circulatie. Spre deosebire de cazurile de pana acum, traficantul se pare ca a fost luat prin surprindere. "De obicei, traficantii se asigura atunci cand incearca sa treaca ilegal peste granita marfa de contrabanda. Ei o ascund in plafonierele de la vagoane sau prin peretii acestora. Acum este foarte clar ca persoana sau persoanele care au incercat sa faca acest lucru au fost luate prin suprindere", ne-au declarat surse din cadrul Politiei de Frontiera.

Traficanti moldoveni, in vizorul politistilor

Dupa cum era de asteptat, politistii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi (CZCCOA) au preluat de la colegii lor de la Politia de Frontiera cazul spre solutionare. "Am fost instiintati ca, in cursul zilei de duminica, in trenul "Prietenia", ce venea de la Chisinau, a fost gasit un pachet in care se aflau 575 de grame de marijuana. Pachetul a fost gasit in timp ce vamesii si politistii de frontiera cautau tigari de contrabanda. Pentru elucidarea cazului am solicitat lista cu pasageri din trenul respectiv", au declarat politisti din cadrul CZCCOA Iasi, care au precizat ca au liste intregi cu traficanti de droguri din Republica Moldova si ca se asteapta ca printre pasagerii din trenul accelerat Chisinau-Bucuresti sa gaseasca un personaj de pe listele amintite.
Pana acum insa, traficantii din Republica Moldova s-au limitat la a introduce in tara doar cannabis, planta care in legislatia tarii in cauza nu este sub incidenta legii. In plus, de fiecare data, traficantii moldoveni aflati la prima abatere pe teritoriul Romaniei reuseau sa scape de rigorile legii. Mai mult decat atat, politistii de la CZCCOA presupun ca marfa introdusa ilegal pe terenul Romaniei urma sa fie comercializata la capatul liniei, si anume la Bucuresti.
Angela MAFTEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1366 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018992 (s)

loading...