International

Tragedia prin care a trecut o tânără mamă chiar de ziua ei – FOTO

Publicat: 06 mai 2021
April Charlesworth își face o fotografie în care i se vede doar fața
April Charlesworth a trecut prin momente tragice de ziua ei, aceasta a ajuns la spital cu arsuri pe față, gât și corp

Tragedia prin care a trecut o tânără mamă chiar de ziua ei într-un club din Londra. Glumă proastă făcut de un băiat care făcea parte din grupul cu care petrecea în club, tânăra în vârstă de 28 de ani a fost desfigurată. Tânără mamă a rămas cu răni îngrozitoare după ce o aerotermă i-a explodat în faţă. În timp ce April Charlesworth avea faţa cuprinsă de flăcări, cineva i-ar fi turnat o sticlă de vin pentru a opri flăcările. Aceasta împreună cu verişoara ei Ashleigh, au ajuns pe data de 24 aprilie la spital.

April Charlesworth a declarat că a fost surpirnsă în timp ce stătea pe patul din spital, aceasta avea arsuri grave pe care le-a suferit în momentul exploziei din club. Incidentul a fost cauzat de unul din bărbaţii cu care era la masă în club, acesta era într-o stare serioasă de ebrietate în momentul în care a turnat etanol pentru amuzament în aerotermă.

Tânără mamă a spus că imediat după a început să aibă atacuri de panică şi amintiri de coşmar imdediat după explozie, aceasta se teme că va trebui să urmeze o perioadă îndelungată de timp tratamente speciale.

Ambele verişoare sunt la spital

Atât April Charlesworth cât şi verişoare acesteia Ashleigh, au fost internate în spital acestea având nevoie să fie ventilate până li se vor face operaţii chirurgicale.

„O anumită persoană, care făcea parte din grupul cu care am fost în pub, a considerat că este amuzant să toarne etanol peste încălzitor. Era într-o stare avansată de beţie și îi tot spuneam să nu facă asta. A existat un alt membru al grupului nostru care l-a împiedicat să o facă, dar apoi s-a dus la toaletă un minut și totul s-a întâmplat atât de repede. Îmi amintesc doar că fața mea a luat foc. Cineva a turnat vin pe mine în încercarea de a stinge flăcările, iar apoi am fost dusă la toaletă şi stropită cu apă peste tot. Se pare că acea aerotermă a fost adusă în pubul respectiv de către unul dintre clienţi”, a mai povestit ea.

Odată ajunsă la spital April a fost pusă la ventilat şi s-a trezit după 4 zile cu arsuri grave la mâini, gât şi fata. Doctorii au spus că fiul tinerei nu a venit la spital deoarce aceasta nu şi-a dorit ca fiul ei să o vadă în această stare.

„Nu am mai vorbit cu tipul care a turnat etanol pentru aerotermă. Nu am primit nici măcar un mesaj în care să-şi ceară scuze. El a putut pleca din spital după 36 de ore, eu sunt aici de 12 zile”, a mai spus ea.

Un bărbat a ajuns la spital după ce şi-a dat foc

Cazul din Maramureş cu cazul petrecut în Anglia se aseamănă deoarece amndoua poveştile au în comun faptul că o persoană în stare de ebrietate a provocat arsuri. Însă, bărbatul în vârstă de 27 de ani domiciliat în localitatea Vișeul de Sus din judeţul Maramureș, nu a provocat arsuri altei persoane, acesta şi-a dat singur foc. După incident maramureşeanul a fost transportat de urgenţă la Iaşi cu un avion SMURD. Bărbatul s-a îmbătat şi după şi-a dat foc cu benzina, acesta a suferit aresuri de gradul 2 pe 45-50% din suprafaţa corpului.

„SMURD Iași a preluat în cursul nopţii trecute, de la avionul SMURD, un pacient de sex masculin în vârstă de 27 de ani din Vișeul de Sus cu arsură prin flacără (benzină), prin autoincendiere, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Pacientul are arsuri de gradul II, respectiv gradul III pe 45-50% din suprafaţa corporală, la nivelul extremităţii cefalee, căilor aeriene, toracelui, anteroposterior, membre superioare, coapte. Pacientul este cunoscut cu diabet zaharat de tip ÎI. Acesta este intubat şi ventilat mecanic fără suport inotrop pozitiv. În aceste momente, bărbatul este internat la Terapie Intensivă din Secţia de Arși” a explicat prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU SMURD Iași.





Adauga un comentariu