International

Tragedie în India! 11 persoane au murit după ce o clădire s-a prăbușit din cauza ploilor torențiale

Publicat: 10 iun. 2021
Cladire prabusita India
Cladire prabusita India

Unsprezece persoane au murit după ce o clădire s-a prăbuşit în urma ploilor torenţiale în oraşul indian Mumbai, au anunţat joi autorităţile, relatează DPA. Clădirea cu trei etaje, situată în suburbia Malad West s-a prăbuşit miercuri seară, a declarat comisarul adjunct de poliţie Dilip Sawant. O casă cu etaj situată lângă clădire a fost zdrobită sub dărâmături.

Optsprezece persoane au fost scoase de sub moloz, dintre care 11 au murit, a declarat un purtător de cuvânt al corporaţiei municipale din Mumbai. Imaginile difuzate de televiziune au prezentat macarale care lucrau în zona îngustă, în încercarea de a îndepărta resturile în timp ce ploaia continua să cadă.

Pompierii, primii care intervin în cazul accidentelor din India, căutau supravieţuitori, ajutaţi de rezidenţi locali şi agenţi de poliţie. Locuitori din alte trei clădiri din apropiere aflate, de asemenea în stare precară, au fost evacuaţi, a precizat purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale din Mumbai.

”O anchetă a fost demarată şi va fi întocmit un dosar împotriva proprietarului clădirii”, a spus Sawant.

Prăbuşirea clădirilor este un eveniment frecvent în India, provocat în general de starea precară a construcţiilor, a utilizării materialelor de construcţie necorespunzătoare şi a nerespectării reglementărilor în domeniu. Multe dintre aceste accidente au loc în timpul sezonului musonic.

Mumbai, care înregistrează un deficit sever de locuinţe, are numeroase clădiri vechi, cu o structură nesigură. Clădirea care s-a prăbuşit fusese identificată ca fiind una dintre acestea, însă rezidenţii au refuzat să plece, a relatat postul de ştiri NDTV. Drumuri şi pieţe din Mumbai au fost inundate, iar circulaţia unora dintre autobuzele şi trenurile locale a fost întreruptă miercuri, după sosirea primelor ploi din sezonul musonic în capitala financiară a Indiei, un oraş deja grav afectat de pandemia de COVID-19.

Sezonul musonic a debutat mai devreme în acest an în Mumbai. Biroul de meteorologie a emis coduri roşii de vreme severă pentru acest oraş şi districtele învecinate Thane, Raigad şi Palghar. ezonul musonic creează de obicei blocaje impresionante în Mumbai, un oraş construit pe ţărmul Mării Arabiei, din cauza inundaţiilor ample provocate de ploile torenţiale. Decesele rezidenţilor sunt adeseori cauzate de prăbuşirea unor locuinţe, electrocutare şi înec.





Adauga un comentariu