Eveniment-Social

Traian Basescu, asteptat in weekend la Iasi

Publicat: 14 mai 2014
1

Traian Basescu, presedintele Romaniei, este asteptat la acest sfarsit de saptamana la Iasi pentru a participa la o dezbatere privind integrarea europeana a Republicii Moldova. Dezbaterea a fost initiata de Fundatia Miscarea Populara, iar seful statului se numara printre invitati. Alaturi de Basescu, la actiunea ce va avea loc duminica cu incepere de la ora 11.00, vor mai participa si cativa candidati ai Partidului Miscarea Populara la alegerile europarlamentare. Sefii filialei iesene ai Partidului Miscarea Populara au sustinut si faptul ca formatiunea a inceput batalia electorala cu celelalte partide. „Avem reprezentanti desemnati pe toate sectiile de votare din judet. Este clar ca in ciuda unor mici probleme partenerii nostri sunt partidele de dreapta. PMP Iasi are peste doua mii de membri, suntem in crestere si speram intr-un scor cat mai bun la aceste alegeri”, a spus deputatul Petru Movila, coordonatorul campaniei PMP pe judetul Iasi. Nu doar Basescu va ajunge in aceste zile la Iasi. Astazi, in judet vor fi prezenti si europarlamentarul PDL Monica Macovei, alaturi de Catalin Predoiu, candidatul partidului la alegerile prezidentiale din toamna. Totodata, sambata in Iasi va ajunge premierul Victor Ponta, dar si vicepresedintele PNL Klaus Johannis. Cei doi vor participa si la slujba de beatificare a episcopului martir romano-catolic Anton Durcovici ce va avea loc pe Stadionul „Emil Alexandrescu”.





Adauga un comentariu