National

Traian Basescu, chemat in instanta in cel mai BIZAR proces de pana acum

Publicat: 03 mart. 2015
Plecat de doar cateva luni de la Cotroceni, fostul presedinte Traian Basescu va trebui sa mearga in fata judecatorilor intr-un proces destul de bizar. Traian Basescu este citat la judecatoria din Bacau in calitate de intimat intr-un proces in care petentul este fostul primar al localitatii, Dumitru Sechelariu, decedat in 2013. Procesul a debutat in urma cu doua saptamani cu o amanare pentru ca instanta nu a stiut la ce adresa sa-i trimita citatia fostului presedinte.
Obiectul disputei in instanta o reprezinta repunerea pe rol a unei decizii mai vechi, din 2004, si are legatura cel mai probabil cu procesul de calomnie pe care Sechelariu i l-a intentat lui Basescu, care a spus la acea vreme ca locul acestuia este dupa gratii. Ulterior, Dumitru Sechelariu a fost condamnat la inchisoare pentru luare de mita si a fost obligat sa restituie statului roman 1,2 miliarde de lei vechi pe care nu-i putea justifica. Culmea e ca Sechelariu si Basescu au fost buni prieteni si chiar colegi de scoala.


loading...

Adauga un comentariu