Actualitate

Traian Băsescu, despre apariția AUR: „Rămâne o enigmă cum un partid crește de la 1 la 10%!“

Publicat: 08 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Traian Băsescu despre apariția AUR Rămâne o enigmă cum un partid crește de la 1 la 10
Fostul președinte Traian Băsescu

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a vorbit despre Alianţa pentru Unirea Romanilor (AUR), un partid pe care îl consideră de extremă dreapta. Traian Băsescu este de părere că AUR are obiective de genul legionarilor din perioada interbelică și că o izolare a acestei formaţiuni ar putea fi chiar o idee bună.

„AUR este o reacţie la apariţia unui partid omolog dar în cealaltă parte a spectrului politic: USR-ul neomarxist. AUR un partid de extremă dreapta. AUR a luat obiective de genul legionarilor din perioada interbelica. USR este un partid neomarxist care nu va avea foarte multe de spus în politica românească dintr-un motiv simplu: nu vor face mai nimic în afara de zgomot.

AUR a apărut ca o reacţie la USR. Sunt cei doi poli ai spectrului politic românesc. În ceea ce priveşte izolarea AUR, în timpul partidului România Mare s-a mai întâmplat așa ceva – partidul a fost izolat până a dispărut. Poate nu e cea mai rea idee“, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu: „Televiziunile îi promovează“

Fostul președinte al României consideră că vinovate de promovarea AUR sunt televiziunile care oferă informații foarte multe despre cei doi lideri, George Simion și Diana Șoșoacă.

„Nu partidele o promovează pe Şoşoacă, nu partidele promovează AUR. AUR are două elemente: tricolorul în mână şi poporul în gură, fraze foarte simple. Televiziunile îi promovează. Rămâne o enigmă cum un partid creşte de la 1 la 10%. Faptul că de dimineaţă până seara televiziunile ne servesc ce face Şoşoacă este o realitate“, a precizat Traian Băsescu.

„E cam mult pentru un partid extremist să creadă că va înlătura tot ca să vină ei la putere”

Pentru fostul președinte rămâne o enigmă modul în care a crescut AUR de la 1% la 10%”.

„Îmi aduc aminte și când George Simion se tăvălea prin București şi i-am luat apărarea, pentru că o făcea în numele reunificării României cu Republica Moldova. Între timp și-a schimbat ideile. Nu am nimic împotriva lui. Eu nu am vorbit de promovarea lui în campanie. Eu îmi asum susţinerea președintelui AUR când vorbea de unirea cu Moldova. Dar de la ce făceau atunci, îl mai auziţi pe George Simion să vorbească serios de reunificare? E cam mult pentru un partid extremist să creadă că va înlătura tot ca să vină ei la putere”, a mai spus Traian Băsescu.

George Simion și Diana Șoșoacă, niște „lideri de galerie“!

Traian Băsescu consideră că cele două figuri reprezentative ale partidului, Diana Șoșoacă și George Simion s-ar încadra cel mai bine în galeriile a două mari echipe de fotbal rivale: Steaua și Dinamo.

„Cred că doamna senator Șoșoacă ar fi bună de șefă de galerie la Dinamo și Simion șef de galerie la Steaua. Mărturisesc că, în ziua votului, când vedeam că nu intră PMP în alegeri, am întrebat: ce partid e ăsta? AUR ăsta? Cine sunt ei? au apărut peste noapte cu un suport extraordinar în Diaspora.

Nu cred că au ceva de spus țării, în afară de vadidisme n-au mare lucru de spus. Însă, deosebirea dintre ei și Vadim e că Vadim era un om citit. Ei sunt semidocți care își latră patriotismul și așa-zisul antisistem, pozițiile antisistem. Dacă i-ai pune să guverneze, n-ar fi în stare să facă nimic, ar prăbuși țara”, a menționat fostul președinte al României.

Adauga un comentariu