News Flash:

Traim in cea mai saraca zona a Europei

5 Noiembrie 2010
1086 Vizualizari | 1 Comentarii
Constantin Simirad
• Ieri s-a desfasurat prima conferinta din cadrul Forumului Regional de Investitii Nord-Est "Perspective de dezvoltare a oraselor din Regiunea de NE" • Edilii locali au condamnat teoretizarea proiectelor si lipsa conlucrarii eficiente dintre mediul public si cel privat

Principala concluzie, dupa prima zi a Forumului Regional de Investitii Nord-Est, a edililor Iasului si invitatilor a fost necesitatea unei mai puternice colaborari dintre mediul public si cel privat pentru accesarea fondurilor UE. "Noi ne-am adunat aici sa discutam chestiuni teoretice complicate, insa cand se pune problema sa implementam proiectele, avem dificultati. Prioritatea zero a dezvoltarii economice a Iasului o reprezinta Aeroportul, iar apoi crearea unui campus universitar de medicina de inalta clasa", a declarat Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi. Primarul Iasului a dorit sa puncteze importanta accesarii fondurilor europene. "Traim in cea mai saraca zona a Europei, trebuie sa schimbam acest fapt. Doar prin planuri inteligente, prin conlucrarea mediilor de afaceri, publice, universitare si tehnologice putem face front comun pentru accesarea fondurilor UE. Administratia publica isi propune sa fie un agent al acestei dezvoltari", a declarat Gheorghe Nichita

"Sa nu ne mai gandim cum sa luam banii Uniunii, ci cum sa-i investim"

Prima conferinta a intalnirii, "Perspective de dezvoltare a oraselor din Regiunea Nord-Est", a strans specialisti din mediul universitar national si din cel de afaceri. Principala tema de discutie a intalnirii a fost dezvoltarea unui management urban integrat, care sa conduca la servicii publice moderne si la o zona atractiva pentru investitori. "Pentru a dezvolta orasul, trebuie schimbata mentalitatea. Sa nu ne mai gandim cum sa luam banii Uniunii, ci cum sa-i investim", a declarat Vasile Puscas, director al Institutului de Studii Internationale din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj.
Un alt aspect important adus in discutie a fost calitatea proiectelor realizate de reprezentantii din mediile publice si private. "Trei conditii trebuie respectate, pentru ca proiectele sa nu fie refuzate de UE: strategie pusa la punct, plan de actiune si linii de finantare", a adaugat Gabriel Friptu, directorul general al Programului Operational Regional din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului. Editia a VII-a a forumului va continua si astazi, in cadrul hotelului Traian, prin patru intalniri: atelierul de lucru "Promovarea in mediul de afaceri", seminarul "Viitorul va fi eco-eficient sau nu?", dezbaterea "2010 - Anul european pentru combaterea saraciei si excluziunii sociale" si expozitia de proiecte "Viitorul incepe azi".

constantin simirad gheorghe nichita regiunea nord-est
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

vichi  | #129998
Aoleu! S-a trezit Simi sa ne spuna ca traim in cea mai saraca zona din tara? Cum s-a intamplat asta?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4578 (s) | 23 queries | Mysql time :0.280953 (s)