News Flash:

Transfer bomba in Liga I

24 Iulie 2009
769 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Tanase
Steaua este foarte aproape sa dea lovitura pe piata transferurilor. Gigi si Victor Becali s-au intalnit, ieri, timp de aproape doua ore cu Andrei si Ilie Penescu la un restaurant de la intrarea in Pitesti pentru a negocia transferul fotbalistului echipei FC Arges, Cristi Tanase, la formatia Steaua Bucuresti. Ilie, fratele finantatorului FC Arges, Cornel Penescu, a declarat ca a fost o prima runda de discutii, dar ca nu s-a semnat nici un document. "Nu ne-am inteles inca, ii asteptam si pe cei de la FC Koln. Stiti si voi ca mai avem o oferta si de la FC Koln, mai discutam", a precizat Ilie Penescu. Patronul echipei Steaua Bucuresti, Gigi Becali, a oferit FC Arges un milion de Euro pentru 50 la suta din drepturile federative ale jucatorului, iar negocierile dintre cele doua parti continua. "Nu, tata, nu ne-am inteles inca, pentru ca ei asteapta pe Koln, daca nu se vor intelege cu ei... Le-am facut deja oferta si ei asteapta. Daca nu se inteleg cu Koln il vom lua noi, le-am oferit un milion de Euro pe 50 la suta din jucator, iar nemtii ofera doua milioane de Euro pe suta la suta. Cristi Tanase, baiatul asta vrea sa vina, il inteleg ca nu vrea in B, il inteleg ca ii place mai mult Koln-ul decat la Steaua, oricum Tanase e acum vedeta fotbalului in Romania, este singurul de transferat la aceasta ora", a declarat Gigi Becali. Victor Becali a fost foarte retinut in aprecieri si a precizat: "Jucatorul merge unde doreste, dar mai sunt si alte oferte in afara de Steaua si FC Koln, dar nu trebuie sa le stiti voi". Intrebat de ce vrea sa il viziteze pe Cornel Penescu la Penitenciarul Colibasi, unde acesta este arestat preventiv, Gigi Becali a raspuns: "Ce a facut Penescu? A dat 2-3 mii la arbitri ca sa fie arbitrat corect si hai la puscarie la Colibasi, aia care fac coruptie adevarata de miliarde si miliarde nu se mai duc la Colibasi. Acum Penescu e cel mai mare corupt din Romania. Eu vreau sa ma duc la el ca sa-i fac o viata mai usoara, pentru ca am inteles ca are un regim strict si l-au pus cu cei mai periculosi puscariasi. Vreau sa vad si conditiile de detentie, pentru ca eu sunt si presedintele unei fundatii ale drepturilor omului, sunt europarlamentar, merg sa pun o vorba buna", a mai precizat Gigi Becali. Patronul clubului Steaua Bucuresti a declarat jurnalistilor ca nu va merge la meciul de Ujpest - Steaua, deoarece "nu ii arde de meci". Impreuna cu Andrei Penescu, Ilie Penescu si varul sau Victor, Gigi Becali a ajuns la poarta Penitenciarului Colibasi, dar patronul stelist nu a intrat deoarece si-a uitat buletinul de identitate in masina lasata la Pitesti, la 20 de kilometri. Dupa ce i-a fost adus actul de identitate, Becali tot nu a putut intra, pentru ca Penescu nu mai putea primi vizitatori, dupa ce primise deja vizita lui Florentin Scaletchi, presedintele unei organizatii pentru drepturile omului.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3360 (s) | 22 queries | Mysql time :0.161656 (s)