Actualitate

Transplantul de inimă de la porc la om. Medicul Răzvan Iacob a oferit explicații despre operația unică în lume

Publicat: 17 ian. 2022
medici si asistenti dupa efectuarea unei operatii
Operația a durat 9 ore, iar bărbatul a trecut cu bine de prima săptămână post-transplant

La începutul anului 2022 a fost realizată cu succes prima intervenție din lume prin care o inimă aparținând unui porc modificat genetic i-a fost transplantată unui bărbat din SUA. Operația era singura variantă de supraviețuire pentru pacientul Davin Bennett, în vârstă de 57 de ani. Bărbatul avea suferință cardiacă în stare terminală și fusese considerat neeligibil pentru listele de transplant tradițional.

„A fost fie să mori, fie să faci acest transplant”, a explicat domnul Bennett cu o zi înainte de operație.

„Știu că este o lovitură în întuneric, dar este ultima mea alegere”, a spus el.

Intervenția chirurgicală a avut loc pe data de 7 ianuarie 2022 și a fost realizată de către specialiștii de la Universitatea de Medicină Maryland din Baltimore.

Chirurgul Bartley Griffith a spus că operația va aduce lumea „cu un pas mai aproape de soluționarea crizei deficitului de organe”, a spus Școala de Medicină a Universității din Maryland într-un comunicat . Această criză înseamnă că 17 persoane pe zi în SUA mor în așteptarea unui transplant, cu peste 100.000 pe lista de așteptare.

Operația a durat 9 ore, iar bărbatul a trecut cu bine de prima săptămână post-transplant.

Medicul Răzvan Iacob a discutat public despre elementele care au stat în spatele transplantului:

„Este un moment de referință în istoria medicinei care vine după alt moment de referință, în octombrie 2021, când s-a realizat transplantul de rinichi de la un porc modificat genetic. E adevărat că atunci primitorul era un pacient în moarte cerebrală, iar acum e vorba de un pacient care realmente a avut șansa la viață prin acest succes al medicinei.

Medicul a mai explicat că acest transplant, de la porc la om, vine în continuarea unui proiect de cercetare de mari dimensiuni, care se desfășoară la Universitatea din Maryland. Proiectul a fost finanțat cu 15 milioane de dolari și cercetează în ce măsură se poate transplanta cord porcin la maimuță.

„Rezultatele au fost extrem de încurajatoare, în sensul că s-a dovedit clar că realizarea acestor modificări de editare genică, modificări care schimbă structura genetică a cordului porcin, reprezintă un element extrem de important în compatibilizarea organului în momentul transplantului. Aici se vede și puterea deosebită a conceptului de editare genică pentru care s-a luat Premiul Nobel în 2020”, a explicat medicul.

Între timp, în România, pe data de 14 ianuarie 2022, a avut loc primul transplant cardiac din acest an, beneficiarul fiind un bărbat de 32 de ani. Acesta se afla de mai mult timp pe lista de așteptare. Donatorul a fost o tânără de 20 de ani, care se afla în moarte cerebrală în urma unei hemoragii cerebrale.

O operație care depășește orice limită a medicinii tradiționale

De asemenea, acesta a oferit lămuriri privind complexitatea intervenției prin care se intervine la nivelului codului care controlează viața și modificarea structurii unui organ de altă proveniență, în așa fel încât să fie compatibil organismului uman.

„Sunt modificări genetice care controlează acea procedură de rejet hiperacut care se întâmplă după transplant și care are la bază o microangiopatie trombotică. Sunt înlăturate niște proteine din organul transplantat, specifice porcului, și sunt introduse gene specific umane care facilitează toleranța organului respectiv.

Aceste modificări genetice se fac la nivel de celulă stem embrionară care ulterior e utilizată pentru a clona un animal care va dezvolta acest cord modificat genetic ce poate fi utilizat pentru transplant. Mai precis, e vorba de îndepărtarea a patru gene porcine și introducerea a șase gene specific umane. Sunt niște modificări genetice extrem de complexe care se pot face cu tehnologia actuală și care, iată, au permis acest salt tehnologic extraordinar“, a spus medicul Răzvan Iacob.

 




Adauga un comentariu