News Flash:

Transportul public merge in pierdere cu sapte miliarde lei lunar

23 Mai 2006
584 Vizualizari | 0 Comentarii
•Regia de Transport a inregistrat in 2005 pierderi de 85 miliarde lei •Conducerea RATP acuza nerespectarea programului de transport si neacoperirea cu fonduri de la buget a gratuitatilor acordate de municipalitate

Ieri, consilierii municipali au aprobat bilantul contabil pe anul 2005 al Regiei Autonome de Transport Public Iasi (RATP), precum si bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2006. Astfel, in 2005 transportul public a inregistrat o pierdere de aproximativ 85 miliarde lei (8,5 milioane RON). "Bilantul pe anul trecut arata ca am inregistrat o pierdere de 8,5 milioane RON, din care numai 28 miliarde lei (2,8 milioane RON) reprezinta pierderi efective. Restul de 57 miliarde lei (5,7 milioane RON) reprezinta penalitatile, cu tot cu majorari, catre bugetul de stat. Datoram o mare parte a acestei pierderi nerespectarii programului de transport aflat in vigoare. De asemenea, o cota importanta o au si gratuitatile acordate in numar prea mare si neacoperite cu fonduri de la buget", a declarat directorul de la RATP, Maricel Gherca. Conform conducerii Regiei, pierderile se datoreaza in mare parte transportului de mare capacitate efectuat cu troleibuzele. "In urma analizei efectuate am stabilit ca in mare masura datoram acest rezultat negativ transportului efectuat cu troleibuze. Desi o parte dintre acestea erau destul de moderne, in sensul ca nu aveau un consum de electricitate extraordinar de mare, nu aveam prea multi calatori. Odata cu introducerea microbuzelor, am pierdut o mare parte dintre calatori. Am mai recuperat ceva dupa introducerea pe traseele municipiului a autobuzelor MAZ", a mai precizat Maricel Gherca.

Bugetul pe 2006

Pentru acest an, sefii Regiei de Transport au prevazut o cifra de afaceri de aproximativ 470 miliarde lei (47 milioane RON). Astfel conducerea RATP si-a propus realizarea unor venituri 470 miliarde lei (47 milioane RON) care sa acopere integral un volum de cheltuieli in aceeasi suma. Fata de 2005, veniturile sunt prognozate a creste cu circa 140 miliarde lei (14 milioane RON). Reprezentantii RATP au declarat ca spera ca in acest an veniturile sa creasca cu 45 la suta fata de cele inregistrate in 2005. In ceea ce priveste cheltuielile in 2006, o cota importanta va fi reprezentata de achizitionarea combustibilului, deoarece in 2005, din 12 luni, in 11 s-a circulat fara autobuze. Din calcule a reiesit ca Regia de Transport ar avea nevoie de 50 miliarde lei (5 milioane RON) pentru investitii. In afara investitiilor in calea de rulare din zona Alexandru cel Bun - Dacia, conducerea RATP si-a propus si modernizarea liniei de tramvai de la Hotel Continental, precum si lucrari la o parte din refugiile pietonale din statiile de tramvai. Un loc aparte il ocupa investitiile in sistemul de monitorizare a traficului si in introducerea unui sistem modern de taxare.
Cristian ALBU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1297 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013603 (s)