News Flash:

Transportul regulat provoaca pierderi financiare municipalitatii

12 Martie 2004
642 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria a dispus ca microbuzele SC Autobuzul SA sa efectueze un transport regulat, cu o frecventa bine pusa la punct •Din aceasta cauza, incasarile unitatii au scazut cu 15 la suta •Municipalitatea a luat in calcul subventionarea SC Autobuzul SA

Conducerea Primariei iesene a ajuns la concluzia ca efectuarea unui transport in comun civilizat in municipiu costa foarte multi bani. Dupa demiterea lui Mihai Giubernea de la conducerea SC Autobuzul SA, primarul Gheorghe Nichita a dispus ca microbuzele societatii sa soseasca in statii cu o anumita frecventa, in functie de fiecare traseu, si sa nu faca intreceri cu microbuzele maxi - taxi pentru a prelua cat mai multi calatori. "Le-am spus sa respecte graficul de circulatie si am constatat ca incasarile SC Autobuzul SA au scazut cu 15 la suta pe zi", a declarat ieri Gheorghe Nichita. Astfel, daca inainte Autobuzul SA incasa zilnic 100 de milioane lei pe zi din vanzarea biletelor, in prezent, datorita respectarii graficului, veniturile din aceasta activitate sunt de circa 85 de milioane lei pe zi. Avand in vedere aceasta situatie, Gheorghe Nichita a precizat ca, in viitorul apropiat, municipalitatea ieseana va lua in calcul acordarea unor subventii financiare SC Autobuzul SA. Una dintre masurile care vor fi luate odata cu reorganizarea transportului in comun consta in intocmirea unui grafic de circulatie care sa fie respectat si de tramvaie, troleibuze sau microbuzele maxi - taxi.
Primaria va adopta unele masuri pentru reorganizarea transportului in comun imediat dupa ce va primi raspunsurile populatiei pe cele 80 de mii de chestionare distribuite in oras care contin intrebari pe aceasta tema. Seful municipalitatii a adaugat ca, in perioada imediat urmatoare, municipalitatea va prelua contractul de leasing incheiat de SC Autobuzul SA pentru achizitionarea unui numar de 50 de microbuze cu SC Bursa Moldovei SA. Din aceasta afacere, intermediarul SC Bursa Moldovei SA va disparea.
Constantin MAZILU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2481 (s) | 24 queries | Mysql time :0.111465 (s)