Titlurile zilei

Tratament minune sau escrocherie? O firmă din Ucraina vinde produse naturiste care te scapă de toate bolile. Medicii străini care le recomandă nu există – FOTO

Publicat: 22 iul. 2021
colaj cu oameni pe stradă și o pagină din ziarul cu medicamente care promite vindecări minune
Specialiștii din domeniul medical, din Iași, susțin că nu există tratamente minune pentru diverse afecțiuni, cum sunt varicele, pentru care nu există o cremă universal valabilă

O firmă din Ucraina vinde produse naturiste la Iași care sunt prezentate ca tratamente minune pentru diverse boli. Compania și medicii străini care le recomandă nu există. Specialiștii din domeniul medical, din Iași, susțin că nu există creme, medicamente sau unguente miraculoase care să rezolve problema varicelor, afecțiuni dermatologice sau urologice

O firmă din Ucraina vinde produse naturiste la Iași, prezentate ca tratamente minune ce rezolvă diverse probleme de sănătate precum negii, papiloamele, problemele de prostată sau afecțiunile cardiace și cele de auz. Pliantele „Pagina de sănătate” sunt distribuite în Iași, în cutiile poștale. Pe o pagină față-verso sunt prezentate diverse produse minune, mărturii ale pacienților care s-au vindecat după ce le-au folosit, dar și recomandările medicilor specialiști din străinătate. Reporterii „BZI” au căutat informații despre aceste produse minune, medici sau compania „Apifitofarm Edonature”, dar sunt de negăsit.

Firma nu există, medicii străini, nici atât. Cele două pagini au doar informații de contact ale vânzătorilor care vor să te convingă să cumperi produsele sau să vii la prezentarea care va avea loc astăzi, 22.07.2021, în Iași. Pliantul nu dezvăluie identitatea producătorului și face trimiteri la experți din domeniul medical, care însă nu există. O verificare a „experților” și a „mărturiilor” de pe „Pagina de sănătate” scoate la iveală indiciile unei înșelătorii.

Ina, reprezentant al companiei din Ucraina: „Medicii care recomandă aceste produse nu vin la prezentarea de mâine”

Pentru a afla mai multe despre aceste medicamente minune, reporterii „BZI” au sunat la numărul de telefon disponibil pe „Pagina de sănătate” și s-au prezentat drept clienți care vor să afle mai multe informații despre produse și evenimentul de astăzi. Persoana care a răspuns apelului telefonic a fost foarte receptivă, însă nu a oferit foarte multe informații.

„Intrarea este liberă, fiind o prezentare cu produse. Suntem o echipă de specialiști care comercializează de 10 ani produse naturiste. Prezentarea va fi făcută de o persoană care este instruită pentru a face asta. Compania se numește «Apifitofarm Edonature», cu sediul în Brașov, noi fiind o firmă din Ucraina. Medicii care recomandă aceste produse nu vin la prezentarea de mâine (n.r.- astăzi, 22 iulie 2021), ci vor fi Eduard, Nicolas, Loredana, reprezentanți ai companiei. Medicii care recomandă produsele noastre sunt specializați. Noi venim de ani de zile la Iași. Fără nicio grijă puteți veni să vorbiți, să ascultați ce spun persoanele care le-au folosit deja, persoane care sunt foarte mulțumite”, spune Ina, reprezentant al companiei care vinde produse naturiste.

Nu se găsesc informații despre medicii care recomandă produsele sau firma care le comercializează

În momentul în care am discutat în calitate de jurnaliști ai „BZI”, care vor să obțină un punct de vedere din partea acestei companii care vinde produse naturiste, atitudinea s-a schimbat. Bărbatul care a răspuns la apelul telefonic a spus că nu poate să ne ajute.

„Nu vă pot ajuta cu această informație pentru că nu aș avea dreptul să fac asta. Nu vă pot da niciun număr de telefon al unui superior. Puteți veni mâine la prezentare pentru a discuta cu reprezentanții firmei. Nu vă pot oferi informații despre medicii care recomandă aceste produse”, susține alt reprezentant al companiei.

Ce produse vinde compania? „Prodenom”, capsule care dau cele mai bune rezultate în caz de prostată, potrivit prezentării produsului, cu recomandarea medicului Laurence Valois, un medic despre care nu se găsesc nicăieri informații.

Dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”: „Își pune viața în pericol”

Specialiștii din domeniul medical din Iași susțin că persoanele care achiziționează produsele fără recomandarea medicului se expun unui risc.

„Afecțiunile prostatei la bărbat sunt frecvente, dar unele dintre acestea au risc de evoluție către cancer și cancerul de prostată este de asemenea una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni ale prostatei. Faptul că un pacient, o persoană, care suferă din cauza prostatei, urmează un tratament naturist, fără a avea o recomandare din partea unui medic, poate să ducă la scăderea șanselor de a descoperi că are cancer de prostată, să i se pună un diagnostic cert. Astfel, își pune viața în pericol și diagnosticul tardiv al unei afecțiuni maligne impune o intervenție mai radicală, cum este excizia testiculelor și un tratament de chimioterapie mai intens”, susține dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

Prof. dr. Radu Popa :”Nu există o cremă care să rezolve toate problemele legate de varice”

Un alt produs minune vândut de această companie este crema antivarice despre care medicii din Iași spun că nu poate rezolva această problemă medicală.

„Părerea mea este că nu există o cremă care să rezolve toate problemele legate de varice. Nu cred că s-a inventat așa ceva și nici nu se va inventa vreodată. Problema varicelor este o problemă complexă, care trebuie rezolvată în primul rând printr-un consult la medicul de specialitate, după care există o serie de tratamente medicale și chirurgicale. Tratamentele medicale nu înseamnă neapărat o cremă. Nu am auzit. După știința mea, nu există o cremă care să facă astfel încât aceste varice să dispară sau să nu apară deloc. Repet, nu s-a descoperit până în acest moment o cremă universal valabilă”, susține prof. dr. Radu Popa, șeful clinicii de Chirurgie Vasculară al Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași.

Prof. dr. Laura Solovăstru: „Nu recomandăm experiențe și experimente personale”

„Otolex”, un alt produs vândut de compania „Apifitofarm Edonature”, ajută persoanele să își restabilească auzul, „Fitoron” este un medicament care îi ajută pe pacienți să scape de negi și papiloame, iar „Faurin” este pentru vedere excelentă. Medicii dermatologi susțin că folosirea unor produse nepotrivite, fără recomandarea unui specialist, poate avea consecințe grave asupra pielii.

„Atenție la recomandările pe bază de experiențe personale pentru că ele pot fi false. Cel mai bine, indiferent despre ce patologie este vorba, trebuie să consulte întâi medicul, să aibă un diagnostic corect, pentru a face un tratament corect. Noi nu recomandăm experiențe și experimente personale nici măcar pe propria piele, pentru că unele pot avea efecte adverse grave. Recomandăm atenție, prudență, consult medical avizat, de urmat recomandările medicului dermatolog”, susține prof. dr. Laura Solovăstru, șefa Clinicii de dermato-venerologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași.

 





Comentarii
  • In magazinul naturist cat si in farmacie se gasesc CREME ptr.VARICE ( ex: VARICASTAN, ALEGEE,etc)
    Am mers la farmacie ptr. a cumpara un HEPATHROMBIN GEL iar farmacistul imi recomanda o crema naturista evident ca, am refuzat. Cine aproba punerea pe piata a acestor produse NATURISTE ?

  • Buna dimineata.Ma bucur ca ati descoperit si publicat despre aceasta excrocherie pe fata.Am fost si eu la o asemenea prezentare,am cumparat cu o suma de 230 lei niste sticlute pentru papiloane sase la nr.din care una am luat zilnic si am baut picaturi iar cu celelalte trebuia sa -mi ung papiloanele.Nu s-a vindecat nimic.Am primit te;l.de la ei sa le comunica minunea si sa mai cumpar un set.F.suparata le-am spus ca nu o sa mai vin,nici nu o sa mai cumpar pt.ca nu am nici un rezultat.Cand am intrebat:cine sunteti voi,ce pregatire aveti si unde se gasesc data despre ceilalti din echipa de medici? mi-au raspuns ca toti lucreaza intr-un laborator si trebuie sa continui daca veau rezultate.Am incheiat cu” dispareti din calea mea si din orasul nostru”.Pentru asta va multumesc dragi redactori si aveti grija mai sunt din acestia multi.Numai bine.

  • Buna dimineata.Ma bucur ca ati descoperit si publicat despre aceasta excrocherie pe fata.Am fost si eu la o asemenea prezentare,am cumparat cu o suma de 230 lei niste sticlute pentru papiloane sase la nr.din care una am luat zilnic si am baut picaturi iar cu celelalte trebuia sa -mi ung papiloanele.Nu s-a vindecat nimic.Am primit te;l.de la ei sa le comunica minunea si sa mai cumpar un set.F.suparata le-am spus ca nu o sa mai vin,nici nu o sa mai cumpar pt.ca nu am nici un rezultat.Cand am intrebat:cine sunteti voi,ce pregatire aveti si unde se gasesc data despre ceilalti din echipa de medici? mi-au raspuns ca toti lucreaza intr-un laborator si trebuie sa continui daca veau rezultate.Am incheiat cu” dispareti din calea mea si din orasul nostru”.Pentru asta va multumesc dragi redactori si aveti grija mai sunt din acestia multi.Numai bine.

  • Suntem plini de escroci ce fac „MINUNI” cu viata oamenilor. Si Forise-group, o adunatura de escroci ce profita de betii oameni cu probleme. Cine ii lasa pe acesti nemernici sa vanda/proasteasca lumea? Omoara oamenii cu porcariile lor.

Adauga un comentariu