Eveniment-Social

Treceri de pietoni luminate, din cauza ultimelor accidente

Publicat: 16 oct. 2014
1

Conducerea Primariei Pascani a luat decizia de a lumina intermitent trecerile de pietoni din municipiu, mai ales ca in ultima perioada de timp au inceput sa apara accidente tot mai des. „Vom amenaja la trecerile de pietoni din oras un iluminat public mai puternic in zona si vom monta si lumina intermitenta. Deocamdata am identificat un numar de 20 de treceri. Acestea se afla pe strada Moldovei, Gradinitei, Ceferistilor si strada Garii. De asemenea, am purtat discutii cu firma Lincas, care se ocupa de iluminatul public, sa imi faca o oferta pentru soseaua din centru orasului. Sunt acei copaci in zona Stefan cel Mare care impiedica lumina de pe stalpi. Astept o oferta, o vom analiza si daca va fi convenabil, atunci vom trece la implementare. Speram ca mai apoi sa nu mai existe accidente si sa nu se mai dea vina pe Primarie pentru inconstienta altora la volan”, a declarat viceprimarul Vasile Axinte.





Adauga un comentariu