News Flash:

Treceri frauduloase de frontiera

25 Mai 2004
1190 Vizualizari | 0 Comentarii
•Trei basarabeni si un iesean vor ajunge in fata magistratilor pentru trecere ilegala a frontierei Dragostea, frica si dorinta de a ajunge pe alte meleaguri au determinat patru persoane sa treaca ilegal frontiera de stat a Romaniei. Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au trimis in fata judecatorilor un iesean si trei basarabeni care nu au respectat legislatia din domeniu. Primul care va apare in fata magistratilor este Constantin Pantaru, de 24 de ani, din Iasi, care a platit suma de o suta de mii de lei pentru a ajunge in Ucraina. Ieseanul avea pe pasaport o interdictie de parasire a tarii, deoarece in mai 2003 a fost expulzat din Germania, unde statea ilegal. De aceea, in luna octombrie a aceluiasi an, Pantaru a apelat la un cetatean ucrainean, caruia i-a achitat suma de o suta mii lei si care l-a transportat pana la Varsovia. Acolo, ieseanul a fost prins de autoritati si expulzat. Daca ieseanul isi dorea sa ajunga in Occident pentru a munci, basarabeanul Valerii Tacovaci, de 34 de ani, din Republica Moldova, va ajunge in fata judecatorilor ieseni, doar pentru ca a dorit sa-si revada iubita. Mai precis, in luna aprilie 2004, basarabeanul a intrat fraudulos in Romania pentru a o convinge pe Marina Purici, iubita sa, sa revina acasa. Femeia a parasit Republica Moldova si a venit in Romania, unde a dobandit cetatenie, iar acum locuia cu forme legale in comuna Barnova. Barbatul a aflat ca fosta sa iubita locuieste in Iasi, a furat pasaportul fratelui sau si a trecut granita. Acest fapt a fost descoperit abia in clipa in care Mariana Purici a reclamat la Postul de Politie Barnova ca este agasata de Valerii Tacovici. Ghenadie Hristian si Vitalie Ganta au fost nevoiti sa treaca inot raul Prut pentru a ajunge in Romania, deoarece au avariat un autoturism Nissan. Conform anchetei facuta de procurori, a rezultat ca Vitalie Ganta lucra la o parcare auto din Chisinau, iar prietenul sau Ghenadie Hristian era angajatul unei firme care se ocupa cu vanzarea masinilor. Pe data de 23 martie 2004, Hristian s-a dus la prietenul sau la volanul unui autoturism Nissan, pe care insa l-a avariat in clipa in care a incercat sa-l parcheze. De frica, cei doi au abandonat autoturismul in Chisinau si, in aceeasi zi, au pornit spre raionul Ungheni, din Republica Moldova. Odata cu lasarea intunericului, basarabenii si-au facut curaj si au trecut inot raul Prut, oprindu-se la locuinta unui iesean din comuna Ungheni. Hristian si Ganta i-au cerut sateanului sa-i gazduiasca si sa le dea cateva haine de schimb. La scurt timp de la popasul facut in comuna Ungheni, basarabenii au fost ridicati de politistii de frontiera. Angela MAFTEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1354 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023306 (s)