Titlurile zilei

Trei fete de la CTP Iași, rezervate pentru primar și președinte! Una dintre ele era bănuită că ar fi angajata SRI. Erau puse să danseze săptămânal – FOTO

Publicat: 05 mai 2021
Patru poze cu membrii ansamblului, îmbrăcați în costume populare, dansând pe scenă, și un bărbat îmbrăcat în tricou gri, care stă cu spatele la un dulap, Costică Dăscălița, coordonatorul ansamblului
Costică Dăscălița este coordonatorul Ansamblului folcloric "Busuioc Moldovenesc" de aproape 30 de ani! Ansamblul a fost înființat în anul 1980 și rezistă și în prezent. În cei 41 de ani de activitate, membrii ansamblului au făcut spectacol pe toate scenele lumii. Cele mai bune trei dansatoare din formație erau special pregătite să danseze alături de președinte și de personalitățile orașului. Una dintre ele era Maria, bănuită că ar fi ofițer SRI

Ansamblul folcloric „Busuioc Moldovenesc” al Sindicatului Liber RATP Iași a fost înființat în anul 1980 și rezistă și în prezent. În cei peste 40 de ani de activitate, ansamblul a încântat sute de spectatori din țară, dar și din străinătate. Costel Dăscălița, fost lăcătuș mecanic, în prezent liderul Sindicatului Liber, este cel care coordonează și ține uniți membrii ansamblului de aproape 30 de ani. Blonda care dansa alături de președintele țării nu mai face parte din ansamblu. Cele mai bune dansatoare erau special pregătite să danseze alături de personalitățile orașului

După 41 de ani de la înființare, Ansamblul folcloric „Busuioc Moldovenesc” al Sindicatului Liber RATP Iași încă rezistă. Maria, cunoscută ca „blonda” care dansa alături de fostul președinte Traian Băsescu, a părăsit ansamblul în urmă cu mai mulți ani. Femeia era special pregătită să danseze alături de președintele țării ori de câte ori venea în Iași. Trei dintre cele mai bune dansatoare erau trimise să danseze alături de personalitățile orașului, la toate evenimentele. „Blonda”, care era mereu în dreapta președintelui, era suspectată că ar fi ofițer SRI.

„Maria, blonda care dansa cu președintele când venea în Iași, ea era considerată cea mai pregătită să danseze cu el. Mereu, când venea în Iași Traian Băsescu, ea era trimisă să danseze alături de el. În vremea aceea se specula că-i securistă și ne căuta presa să le spunem ce e cu ea. Eu le-am zis mereu să meargă să vorbească cu ea, doar ea le poate oferi toate informațiile, deoarece la mine în dosar apare ca dansatoare și atât. Nu știam nimic despre ea, decât că lucra în compania noastră și atât.

Ea apărea în toate pozele lângă președinte, ea era mereu în dreapta lui. Eu le trimeteam mereu, erau trei fete special pregătite să danseze și le trimiteam la președinte, la primar (fostul primar Gheorghe Nichita- n.r.), la secretar, să fie acolo. Maria a plecat din ansamblu și din companie, știu că s-a măritat cu un băiat tot din ansamblu și s-a mutat în Brașov”, a declarat Costică Dăscălița, coordonatorul ansamblului folcloric „Busuioc Moldovenesc”.

Zeci de vatmani lucrează ca mecanici necalificați în depourile CTP și sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar șoferii sunt obligați să intre în concediu de odihnă!

Costică Dăscălița este coordonatorul Ansamblului folcloric „Busuioc Moldovenesc” de aproape 30 de ani

Costică Dăscălița lucrează în Compania de Transport Public din Iași de peste 30 de ani, iar în prezent este lider de sindicat. După Revoluția din 1989, Costică Dăscălița a devenit coordonatorul ansamblului folcloric al companiei. Tot ceea ce face pentru ansamblu, face din dragoste pentru folclor.

„Ansamblul nostru a fost înființat în anul 1980 și după s-a desființat, iar după revoluție l-am reînființat. Avem în componența ansamblului soliști de marcă din zona Moldovei: Daniela Mera, Gheorghe Jitaru, Anca Carp și Gheorghe Hârtopanu. La început, ansamblul a fost format 80 la sută din personalul intern, dar cu timpul s-au căsătorit, au plecat din oraș și acuma toți membrii ansamblului sunt colaboratori. Din 58 de membri pe care i-am avut, în ultimi doi ani, 23 s-au retras, deci mai avem 36 de membri activi. S-au tot schimbat directorii, dar susținerea din partea companiei este la fel.

Este o hotărâre a consiliului administrației prin care se dă 100 de lei la coregraf, 100 de lei la dirijor și 500 de lei pe care să îi avem de cheltuială când plecăm undeva, să avem măcar de un suc. Mi-a plăcut dintotdeauna folclorul, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am preluat ansamblul. De multe ori mi-au spus băieții că, dacă eu am pus capăt, nici ei nu mai vin. Eu le-am tot zis că o să fie altcineva care o să se ocupe, dar nu pot să spun pe cine voi lăsa să aibă grijă de ansamblu. Pe niciunul dintre colegii mei din consiliu nu-l trage sufletul să facă ce fac eu. Din păcate, sunt șanse de sută la sută să se piardă ansamblul”, a precizat Costică Dăscălița, coordonatorul ansamblului.

Iscusința și măiestria artistică a ansamblului au fost recunoscute peste tot în lume

Ansamblul folcloric „Busuioc Moldovenesc” a făcut spectacol pe scenele din întreaga lume. Singurele beneficii ale membrilor din ansamblu sunt abonamente de călătorie gratuite.

„Nu am mai avut un eveniment de mai bine de un an, cu pandemia asta nu am mai mers nicăieri. Înainte de nebunia asta plecam peste tot prin țară, o dată sau de două ori pe lună. În 2009 am fost în Franța, unde am fost invitați de un ansamblu de acolo, după ce și ei au fost la noi în Iași. Au stat trei zile la noi, le-am prezentat orașul, au fost tare încântați, iar după o lună ne-au invitat și ei în Franța. Am stat o săptămână acolo. Chiar dacă nu mai avem evenimente, în fiecare marți și joi avem repetiții. Repetițiile se desfășoară în sala noastră de aici de la CTP. Avem sală specială, cu toate condițiile și instrumente.

Am fost la un eveniment în Bulgaria și când au intrat ai noștri, atât de tare băteau din cizme încât s-a rupt scena și vreo două, trei perechi au căzut sub scenă. Îmi pare rău că nu am putut să le fac poză. Noi suntem uniți, am mers la mare, la munte, pe banii noștri. Când eram mai tineri aveam și echipă de fotbal, acum nu-i mai trage inima să facă ceva. Îmi lipsesc evenimentele. Dacă mi-ar cere cineva acum să leg ultimele 10 întâmplări mai deosebite, le-aș amesteca, pentru că sunt foarte multe. Peste tot unde am fost s-a lăsat cu show și de peste tot am amintiri frumoase”, a mai spus coordonatorul ansamblului.

Petru Enea este vatman la CTP, iar când nu conduce tramvaiul scrie poezii de dragoste!





Comentarii
Adauga un comentariu