News Flash:

Trei medici platesc pentru afacerile altora

26 Iunie 2009
1714 Vizualizari | 2 Comentarii
Trei medici platesc pentru afacerile altora
• In urma scandalului cu vacutestele vandute in interiorul DSVSA Iasi de catre o firma privata, in fata comisiei de disciplina vor ajunge trei medici veterinari • Culmea este ca numele lui Mihai Cantemir nu mai apare nicaieri, desi toate informatiile il aratau ca vinovat pe acesta • Astfel, singurul care a avut de castigat este Mihai Cantemir, scos cu basma curata de catre ANSVSA

Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) cere aducerea in fata comisiei de disciplina a trei medici veterinari implicati in scandalul vacutestelor comercializate de o firma in interiorul institutiei iesene. Conform propunerilor Corpului de Control al presedintelui ANSVSA, Marian Zlotea, ce urmeaza a fi puse in aplicare de catre Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Iasi, in fata comisiei de disciplina vor fi adusi asistentul veterinar Vasile Codaescu, seful direct al acestuia, Viorel Ionescu, seful serviciului de identificare si inregistrare animale, si Petru Opris, seful serviciului sanatate animale. In privinta celui din urma, comisia de disciplina va trebui sa verifice modul de gestionare a materialelor parafarmaceutice achizitionate de DSVSA Iasi pentru monitorizarea pestei porcine clasice. Desi in toata afacerea a fost implicat Mihai Cantemir, numele acestuia nu mai apare nicaieri, mai ales in conditiile in care Codaescu a mentionat clar ca a primit indicatii de la acesta. Mai mult, sunt si mesaje scrise prin care Cantemir atrage atentia medicilor concesionari sa nu uite sa plateasca banii datorati catre Distrimedica SRL. Tot Cantemir a fost cel care l-a prezentat pe Nicolaie Durbaca, administratorul societatii, la o sedinta a Colegiului Medicilor Veterinari din Iasi, unde presedinte este tot acesta. De pe urma acestei propuneri, cei trei vor avea de suferit serios, in conditiile in care odata intrati in atentia comisiei de disciplina, vor primi sanctiuni. Culmea este ca ultimii doi nici macar nu au stiut de toata afacerea facuta cu Distrimedica, singura lor legatura fiind timpul si locul nepotrivit. Singurul care are de castigat este Mihai Cantemir, scos cu basma curata de catre ANSVSA.

Interzis

In aceleasi propuneri facute de ANSVA se arata ca afacerile facute de firma vor intra in atentia organelor fiscale. "Sesizarea de catre DSVSA Iasi a organelor fiscale cu privire la activitatea desfasurata de SC Distrimedica SRL in anul 2008 - 2009, in sediul DSVSA Iasi, se va rezolva pentru aplicarea masurilor ce se impun", se arata in aceste propuneri ale ANSVSA. De asemenea, este interzisa distribuirea catre circumscriptiile sanitar veterinare (CSV) concesionate a materialelor destinate monitorizarii pestei porcine clasice prin medicii veterinari de stat. "Vor fi recuperate materialele «vacutainere, ace, holdere» destinate monitorizarii pestei porcine clasice care au fost distribuite catre CSV concesionate, pana la aceasta data. In masura in care cercetarea administrativa releva informatii care indica incalcarea prevederilor legii penale, conducerea DSVSA Iasi si, dupa caz, ANSVSA va proceda la informarea si sesizarea organelor competente", se mai arata in documentul Corpului de Control al presedintelui ANSVSA.



interzis
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

desvist revoltat  | #72851
Ba fratilor da mare e gradina ta. Cantemir face afaceri de doi ani si in calitate de director adjunct al dsvsa din 2007 - 2008 aduce firme private in sediul dsvsa si organzeaza treaba in asa fel incit sa forteze medicii veterinari sa cumpere de la firma lui nenea durbaca, se ocupa de recuperat bani pentru firma lui nenea ala, se baga ca musca in lapte si conditioneaza agentii economici cu tot felul de abureli legale doar doar o primi si el ceva. Sa ne aminitm si de Manea, dr. de la ANSVSA care a venit in control si care cu o abilitate deosebita l-a scos pe cantemir din carti. Adica sa recapitulam, cantemir(fost director si sef de colegiu al medicilor veterinari), platon (director adjunct actual) si covaliu (sef de sindicat veterinar la iasi si angajat al politiei iasi... in compatibilitate totala), - toti trei fiind in conducerea colegiului Medicilor Veterinari din Iasi, au aranjat ca de altfel de fiecare data cu dr. manea care est sef de sindicat la medicii veterinari pe tara - contestat ca a fraudat alegerile dar tocmai ales si prin votul reprezentatnilor sindicatului din iasi respectiv covaliu si cantemir - si acesta i-a scos cu basma curata pe cei cre au luat comision de 10% adica la o afacere de aproape 3 miliarde iese cam 300 milioane. Pai au avut baietii bani sa plateasca si niste comisioane pe la ANSVSA. Dar stati linistiti nu au dat bani au dat voturi si sprijn la alegerile de sindicat. Mirlaneala pe fata. Si iese vinovat Codaescu care a executat un ordin dat de superiori si seful lui care nu are nici o treaba ca dispozitia de vinzare vacutainere a fost de la cantemir in calitate de director. Ba ce tara. Si oare cumatru lui platon, actualul director nu are nici o implicare? ei nu.... dar jocurile astea murdare pe banii publici tot vor iesi o data in justiti ... poate ..... ce tara
gygy  | #72852
ca simplu medic concesionar imi este indiferent cine o sa ia comisionul de la mine pentru vacuette,dar prevad ca nesimtitii de la ROMVAC vor mari preturile,pacat pentru dl. CODAESCU,acarul paun
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3118 (s) | 22 queries | Mysql time :0.076505 (s)