Local

Trei milioane de euro pentru modernizarea unor străzi din cartierul bogaților. Firme cu lipici la banii Primăriei Iași se bat pe potul cel mare. Șosele din zona Copou arată ca după război

Publicat: 24 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Trei milioane de euro pentru modernizarea unor străzi din cartierul bogaților. Firme cu lipici la banii Primăriei Iași se bat pe potul cel mare. Șosele din zona Copou arată ca după război
Mai multe societăți au depus oferte la o licitație derulată de Primăria Iași pentru modernizarea unor străzi din Copou, Sărărie și Cicoarei

Mai multe firme abonate la banii Primăriei Iași au depus oferte pentru asfaltarea unor străzi din zona Copou. Primăria a scos la pachet modernizarea unor importante rute de circulație din oraș, licitația având o valoare de 3 milioane de euro

Primăria Iași se pregătește de modernizarea mai multor străzi din municipiu. O astfel de etapă prevede modernizarea unor străzi din zona bulevardului Copou, vizate fiind artere precum Doctor Vicol, strada George Coșbuc, Alexandru Vlahuță (Copou), Simion Bărnuțiu (zona Sărăriei) și stradela Sofia Nădejde (zona Cicoarei), Dumitraș Cantacuzino (zona rond Agronomie). Lungimea totală a arterelor este de aproximativ 3,5 kilometri. Licitația cu o valoare de 14,2 milioane lei (2,9 milioane euro) a atras patru oferte, firme abonate la contracte din bani publici. Ofertele au fost publicate pe SICAP, site-ul unde se derulează toate achizițiile publice.

Lista ofertelor pentru asfaltarea străzilor din zona Copou

O primă ofertă a fost depusă de asocierea Conest SA – Aramis SRL – Brose Construct. Liderul de asociere, Conest SA, este una dintre societățile cu lipici la banii primăriei ieșene. Un contract derulat recent de Conest SA a fost cel legat de extinderea rețelei de termoficare din Bucium, contract de 5 milioane de euro și care a atras numeroase nemulțumiri din partea conducătorilor auto. Recent, Conest SA a mai prins un contract de circa 3,5 milioane de euro privind reabilitarea esplanadei de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. De asemenea, societatea patronată de controversatul Viorel Cozma lucrează și la reabilitarea liniei de tramvai din zona Iași-Dancu.

Înghesuială de oferte pentru asfaltarea străzilor din Iași

O altă ofertă depusă la licitația derulată de Primăria Iași este și cea a asocierii Geiger Transilvania SRL – Electroconstrucția Elco. Liderul asocierii Geiger Transilvania a avut un contract legat de construcția podului rutier din zona Cicoarei, pod făcut în apropiere de spitalul Arcadia. O altă ofertă a fost depusă de asocierea Danlin XXL- Electroaxa SRL. Liderul asocierii, Danlin XXL Neamț, este o societate cu lipici la banii Consiliului Județean Iași. De notorietate este o licitație dublată de Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) pentru DJ 248 A Glodenii Gândului, unde această firmă a prins două contracte diferite pentru același sector de 2,4 kilometri.

Firmă abonată la banii Primăriei și Consiliului Județean Iași

O altă ofertă pentru asfaltarea străzilor din zona Copou a fost depusă de asocierea Alpenside SRL (lider) – Concret Drum SRL – Elmond Com. Liderul asocierii, Alpenside SRL, este o altă firmă care s-a lipit la banii Iașului. Aceasta se va ocupa de asfaltarea străzii Viticultori, contractul vizând și supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu și asfaltarea I.I. Mironescu, Luca Arbore, Roșcani, Țicăul de Jos, Timpului, Șt.O. Iosif și Dochia. În plus,această firmă lucrează și pe primele două loturi din axa rutieră Iași-Suceava, contract derulat de Consiliul Județean Iași.
Toate ofertele depuse vor fi evaluate până pe 22 ianuarie 2022, dată la care ar urma să fie anunțat și câștigătorul licitației derulate de Primăria Iași.

Adauga un comentariu