News Flash:

Trei profesori de la Scoala de Nevazatori Tirgul Frumos vor inapoia jumatate din salariile primite in ultimii doi ani

2 Noiembrie 1999
1445 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ei au fost incadrati si salarizati ca profesori calificati de franceza desi nu aveau studiile necesare Trei profesori de limba romana de la Scoala de Nevazatori Tirgul Frumos vor trebui sa restituie jumatate din salariile pe care le-au primit in ultimii doi ani. Ei au fost incadrati ca profesori calificati de franceza desi nu aveau studiile necesare. Cei in cauza au vizitat-o pe Camelia Gavrila, inspector scolar general al ISJ Iasi, incercind sa-si apere punctul de vedere. "Deoarece nu s-a gasit nici un profesor de franceza calificat care sa doreasca sa predea orele de franceza la aceasta scoala, am apelat la o absolventa necalificata. Insa ea a renuntat la post din cauza atmosferei tensionate care exista in scoala. Atunci a existat propunerea ca orele de franceza sa fie predate de trei profesori titulari din Scoala de Nevazatori Tirgul Frumos. Era mai bine pentru ca acestia cunosteau deja metodele de lucru cu copiii. Scandalul a izbucnit insa cind Controlul Financiar Intern al ISJ Iasi a descoperit ca cei trei profesori au fost incadrati si salarizati ca profesori calificati de limba franceza", a declarat Camelia Gavrila. Ea a mai precizat ca un profesor de limba romana este preferat unui suplinitor necalificat de franceza, deoarece profesorul de limba romana stie cu siguranta franceza, studiind limbile romanice in facultate. In plus, el cunoaste si metodele pedagogice avind experienta in predare. "Daca ar fi fost un colectiv fara probleme, atunci s-ar fi gasit o cale de rezolvare a acestui conflict chiar in scoala. Insa, chiar daca sindicatul i-a aparat, acum nu se mai poate face nimic. Noi va trebui sa respectam legea si sa facem ce spune aceasta", a mai spus Camelia Gavrila. In urma controlului, CFI al ISJ Iasi a hotarit ca cei trei profesori de limba romana care au predat si franceza au fost incadrati si salarizati incorect in ultimii doi ani ca profesori calificati de franceza, cind ar fi trebuit sa fie incadrati si platiti ca profesori necalificati. "Deoarece incadrarea si calificarea nu au fost facute corect, profesorii vor trebui sa dea inapoi jumatate din salariile primite in ultimii doi ani pentru orele de franceza. Cealalta jumatate o vor plati contabila si secretara scolii care au facut incadrarea si statul de plata incorect. Plata se va face esalonat", a precizat Petru Diaconu, sef CFI al ISJ Iasi. "Probabil ca acesti profesori nu vor mai dori sa predea franceza si va trebui sa gasim un inlocuitor. Va trebui sa acceptam un necalificat si speram ca si colectivul de acolo sa-l accepte", a incheiat Camelia Gavrila.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014523 (s)