News Flash:

Trei receptii ale proiectelor SAPARD

11 Noiembrie 2004
723 Vizualizari | 0 Comentarii
•In ultimele zile ale saptamanii vor fi receptionate trei proiecte ce au presupus o investitie europeana de aproape 3 milioane Euro

La sfarsitul acestei saptamani, trei proiecte realizate prin intermediul programului de dezvoltare rurala SAPARD, vor fi receptionate. Astfel, cu ajutorul unor finantari in valoare totala de aproape trei milioane Euro, au fost realizate trei drumuri in comunele Tutora, Baltati si Belcesti. Astfel, peste trei zile va avea loc receptia finala a lucrarilor derulate pentru realizarea drumului din comuna Tutora. Valoarea proiectului, demarat in luna aprilie a acestui an, este de 37,4 miliarde lei, contributia Uniunii Europene cifrandu-se la peste 28 miliarde lei, in vreme ce cofinantarea guvernamentala este de 9,3 miliarde lei.Drumul din comuna Tutora are o lungime de aproximativ 7 kilometri si deserveste peste 2300 locuitori din localitatile Chiperesti, Tutora si Opriseni. Cel de al doilea proiect, drumul din comuna Baltati, este o investitie de 34,38 miliarde lei, iar lucrarile de constructie au inceput in luna septembrie a anului trecut. Finantarea europeana, realizata prin programul SAPARD, se ridica la circa 25,79 miliarde lei, Guvernul Romaniei contribuind cu suma de 8,5 miliarde lei. Lungimea drumului este de 8,3 kilometri si trece prin trei localitati ale comunei Balati. Ultimul proiect SAPARD receptionat la sfarsitul acestei saptamani este de cel din comuna Belcesti, iar valoarea totala a investitiei este de 34,47 miliarde lei. La realizarea drumului de aproape 6 kilometri, Uniunea Europeana a contribuit cu 25,85 miliarde lei, iar Guvernul cu 8,6 miliarde lei. Drumul trece prin patru localitati ale comunei Belcesti si deserveste aproape 6 mii locuitori. La cele trei receptii sunt invitati sa participe reprezentanti ai conducerii Consiliului Judetean precum si parlamentarii de Iasi.
(T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1593 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041775 (s)