Culinar

Trei rețete simple de salată de ouă americană. Cum să pregătești un aperitiv gustos și rapid

Publicat: 11 mai 2022
doua felii de paine neagra cu salata de oua americana, presarate cu marar
Salata de ouă americană poate fi preparată după mai multe rețete

Salata de ouă americană poate fi servită ca aperitiv sau ca mic dejun. Aceasta este foarte simplă de preparat și poate fi o încântare pentru oaspeți. Preparatul este versatil și poate fi adaptat.

În cazul în care doriți ca mâncarea să fie cât mai sănătoasă, puteți înlocui maioneza cu iaurt sau puteți opta pentru salata cu vinegreta. La micul dejun puteți găti și o porție de gofre sărate cu bacon și ou.

Salată de ouă americană, gata într-un sfert de oră

Salata de ouă americană este simplă de gătit și vă trebuie destul de puține ingrediente pentru a o prepara. Veți începe prin a fierbe șase ouă. Acestea trebuie să fie tari pentru a le putea tăia ulterior în bucățele. Pentru prepararea rețetei veți avea nevoie de 200 grame de maioneză, o jumătate de ceapă roșie, câteva fire de pătrunjel, o jumătate de tulpină de țelină Apio, două linguri de muștar și zeama de la o lămâie. Aceasta se va condimenta cu sare și piper după gust. Tulpina de țelină se va spăla și i se vor îndepărta frunzele. Ulterior se va toca și se va adăuga peste ouăle tăiate. 

În loc de ceapă roșie puteți folosi și ceapă verde, având în vedere că la momentul de față se găsește din abundență. Aceasta se va tăia mărunt și se va pune peste celelalte legume. După ce spălați legătura de pătrunjel, o lăsați să se usuce, apoi o tocați mărunt. Legumele se vor amesteca într-un bol mediu împreună cu maioneza, muștarul și cele două linguri de zeamă de lămâie. Salata de ouă americană poate fi păstrată la frigider pentru cel mult o zi și poate fi servită pe câteva felii de pâine. Din ingredietele menționate veți obține șase porții.

Rețetă de salată de ou cu vinegreta

Salata de ou cu vinegreta este foarte sănătoasă și poate fi servită ca aperitiv. Pentru prepararea acesteia veți avea nevoie de 6 ouă, doi morcovi, un păstârnac și 200 grame de mazăre. La fel ca și la rețeta precedentă, ouăle vor trebuie să fie fierte. Acest lucru este valabil și pentru legume. După ce sunt gata, ouăle vor trebui tăiate în jumătate, iar acestea la rândul lor din nou în jumătate. Morcovii vor trebui tăiați rondele și se vor amesteca într-un bol cu mazărea, ce trebuie bine scursă, și păstârnacul tocat. 

Ulterior se va prepara și vinegreta din două pahare mici de iaurt, o lingură de muștar, una de oțet de mere și una de ulei. Se vor amesteca toate ingredientele apoi se va turna peste legume. Se adaugă și ouăle și se amestecă bine până ce vinegreta este încorporată. Când amestecați legumele și ouăle trebuie să fiți atenți să nu le zdrobiți. Pentru un gust mai aromat puteți toca și câteva fire de mărar. În cazul în care doriți să le serviți musafirilor, în farfurie puteți pune două cercuri de metal ce vor fi umplute cu salată. După ce se îndeasă cu atenție, cercurile vor fi ridicate. Preparatul va fi mai aspectuos și va încânta privirea oaspeților la orice eveniment.

Salată cu castraveți marinați și ou

O altă rețetă de salată americană cu ouă ce se prepară la fel de rapid, este cea cu castraveți marinați. Pentru prepararea acesteia veți avea nevoie de două ouă, o lingură de muștar, două legături de mărar, un castravete marinat, două tulpini de țelină verde, o legătura de ceapă verde și o jumătate de linguriță de paprica. Veți începe prin a tăia mărunt castravetele, țelina, ceapa și mărarul. Ouăle vor trebui fierte, apoi tăiate cubulețe. 

Într-un bol va trebui să amestecați toate ingredientele și să le condimentați cu paprica, sare și piper după gust. Pentru a „lega” salata veți adăuga muștarul și două linguri de maioneză. Aceasta poate fi înlocuită cu smântână fermentată sau iaurt. Le amestecați bine, apoi o puteți servi cu pâine prăjită, biscuiți sărați sau pâine pentru sandwich-uri. 

Salata de ouă americană poate fi preparată după mai multe rețete. Toate sunt foarte ușor de gătit și sănătoase. O mâncare la fel de rapidă este și supa cremă de roșii.




Adauga un comentariu