Eveniment-Social

Trei spectacole în trei zile susținute de Opera Iași. Program inedit și invitați speciali

Publicat: 13 ian. 2022
Opera Națională Română din Iași are un program intens la sfârșitul acestei săptămâni

Opera Națională Română din Iași are un program intens la sfârșitul acestei săptămâni. Mâine, teatrul liric ieșean va prefața Ziua Culturii Naționale cu un recital special, care va fi găzduit de Palatul Roznovanu. Programul serii conține exclusiv creație românească, lied, arii, duete, compuse de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Achim Stoia, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza, pe versuri de Mihai Eminescu. Vor interpreta soliștii Operei ieșene și Corul de Copii al Municipiului Iași (dirijor – Raluca Zaharia), acompaniați la pian de Cezara Petrescu și Paul Pintilie.

Sâmbătă și duminică, periplul muzical al anului din Sala Mare, început marți, când a avut loc ”Carmina Burana”, de Carl Orff, continuă cu opera ”Carmen”, de Georges Bizet. Spectacolele, care vor avea distribuții diferite, aduce pe scenă invitați speciali, nume sonore ale scenei lirice naționale și internaționale: mezzosoprana Carmen Topciu, tenorul Marius Vlad Budoiu, baritonii Șerban Vasile și Jean Kristof Bouton. Interpretează soliștii, Corul, Corul de Copii, Orchestra și Baletul Operei Naționale Române din Iași. Conducerea muzicală va fi asigurată de Traian Ichim.





Adauga un comentariu