News Flash:

Trei sute de sportivi iau cu asalt Sala Polivalenta

26 Martie 2008
829 Vizualizari | 0 Comentarii
• Vineri, debuteaza la Iasi Campionatul National de Karate Traditional, competitie maraton care va fi organizata de CS Enpi • La Sala Polivalenta sunt asteptati aproape 300 de sportivi de la 25 de cluburi din toata tara

Judetul Iasi
devine pentru trei zile capitala karateului traditional din Romania. Vineri, va debuta la Sala Polivalenta faza finala a Campionatului National de Karate Traditional - stilul Fudokan. Aceasta editie cu numarul 17 este destinata cadetilor, juniorilor, tineretului si seniorilor si va reuni la start aproape 300 de sportivi din 25 de cluburi calificate in urma fazelor zonale. Este practic o competitie fara precedent la Iasi, datorita numarului mare de sportivi, a celor 200 de medalii puse in joc la toate probele specifice si categoriile de varsta amintite mai sus, precum si a premiilor care se vor oferi sportivilor participanti.

De la acest spectacol sportiv nu puteau lipsi presedintele Federatiei Romane de Karate Traditional (FRKT), sensei Dan Stuparu, dar si alti oficiali ai federatiei, precum si multipli campioni nationali si mondiali, dar si arbitri cu recunoastere internationala. "Angajamentul de a organiza la Iasi un astfel de eveniment este pe de o parte un test in perspectiva aducerii la noi in oras a unui Campionat European sau Mondial, iar pe de alta de a marca importanta acestei discipline in randul miilor de tineri care o practica atat ca arta, cat si ca sport de mare performanta, datator de repere si valori. Dupa cum bine stiti, clubul nostru, care a castigat in anul 2000 si 2001 Cupa Romaniei, a mai organizat astfel de evenimente, dar nu s-a ridicat nici unul la o participare atat de mare cantitativ si calitativ", a declarat Constantin Adascalitei, presedintele CS Enpi Iasi, clubul organizator. Gruparea ieseana are 17 sportivi calificati in finala, favoriti pentru cucerirea unor medalii fiind Irina Patrahau, Constantin jr si Marius Adascalitei (fiii viceprimarului Constantin Adascalitei), Alexandru Boicu, Beatrice Amariutei, Anca Stirbu, Catalin Olaru sau Iulian Dumitras. Sportivii de la Enpi care spera sa urce pe podiumul intrecerii nationale sunt: Bucataru Ioana, Stirbu Anca, Lupescu Eduard (cadeti), Cimpoi Vladut, Minzalica Elena, Urzica Iulius, Urzica Marian, Reznic Alexandrin (juniori), Minzalica Vasilica, Boicu Alexandru, Constantin Adascalitei jr, Marius Adascalitei, Amariutei Beatrice (tineret) si Irina Patrahau, Catalin Olaru, Iulian Dumitras si Gabriel Bulgarasu, la seniori. Unii dintre sponsorii acestei competitii sunt: AB Plus, Amado, Terramold, Gold & Platin, Dialex Grup, Molid Total Security, Euromarket Junior, Iulius Mall, IGS, Pub 25, Interamal, Solomon Invest.

sala polivalenta stilul fudokan frkt campionat european mondial
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2052 (s) | 22 queries | Mysql time :0.068874 (s)