Eveniment-Social

Trei tineri au primit burse pentru performanta in educatie

Publicat: 28 mai 2012

De o perioada de timp, la nivel local a demarat un program in cadrul proiectului „Sustinem performanta in educatie” al Asociatiei GRADECO Iasi care acorda o serie de Burse Dumitru Pantazi”. Acest program se adreseaza elevilor de liceu dar si studentilor din domeniul agricol sau stiinte politice care inregistreaza performante in educatie. La finalul saptamanii trecute, trei elevi din Pascani au beneficiat de o bursa in bani din partea conducerii societatii „Agrocomplex Lunca SAPascani. Andrei Atudorei, din clasa a XI-a al Colegiului CF „Unirea” si Anca Vasluianu, eleva in clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Miron Costin”, vor primi pe o perioada de zece luni de zile, incepand cu luna octombrie, suma de 350 lei pentru rezultatele exceptionale la invatatura. O bursa de 500 lei, tot pe parcursul a zece luni, va primi si Stefan Gheorghiu, care urmeaza sa inceapa un master in stiinte politice si administrative.

Scopul Programului de Burse „Dumitru Pantazi” consta în sustinerea excelentei în rândul tinerei generatii din municipiul Pascani si oferirea unei sanse concrete de punere în valoare a capacitatilor si performantelor acesteia. Proiectul se afla la prima editie si potrivit lui Dumitru Pantazi va incerca ca in viitorul apropiat sa se implice cat mai mult in sprijinirea elevilor si in dezvoltarea proiectului la nivel local.



loading...

Adauga un comentariu