Eveniment-Social

Trilogia „1918” ajunge la Uzina cu Teatru, intr-un turneu organizat de Stagiunea de Teatru Politic în colaborare cu Teatrul National

Publicat: 19 nov. 2018
1

Trilogia "1918" ajunge la Uzina cu Teatru, intr-un turneu organizat de Stagiunea de Teatru Politic în colaborare cu Teatrul National (TNI) "Vasile Alecsandri" din Iasi. 

Totul se va derula pe 21, 22, 23 noiembrie 2018, ora 19:30. Anul 2018 aduce aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. În cadrul mai multor episoade, cu participarea unui istoric (Mihai Burcea) si a unei teoreticiene (Veronica Lazar), ne propunem sa cercetam si sa aducem în discutie perspective alternative la istoria oficiala si sa provocam o dezbatere despre contextul, urmarile si semnificatiile evenimentelor din 1918.

"Primul episod, «Alta istorie nu se putea scrie», porneste de la deconstructia naratiunilor dominante asupra evenimentelor din 1918, perspectiva «nationalista», care sustine necesitatea intrarii în Razboi pentru realizarea Unirii, respectiv perspectiva «imperialismului», care considera Unirea, cel putin în parte, drept agresiune imperiala. De asemenea, spectacolul îsi propune sa discute despre puncte de vedere marginale sau nepopulare asupra evenimentelor din 1918, în special despre efectele Primului Razboi Mondial asupra majoritatii populatiei", se arata in descrierea creatiei care este programata miercuri, 21 noiembrie, ora 19:30 la Uzina cu Teatru a Nationalului Iesean.

Citeste si: DETALII SPECTACULOASE legate de soarta Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi la BZI LIVE. Invitat special, managerul Cristian Hadji-Culea a DEZVALUIT un element legat de VIITORUL sau – GALERIE FOTO, VIDEO

Joi, in aceeasi locatie si de la aceeasi ora, se va juca cel de-al doilea episod, "N-a fost razboiul nostru", care se concentreaza pe situatia sociala si economica din România deceniului al II-lea al secolului XX, pe schimbarile provocate de Primul Razboi Mondial si pe impactul acestor evenimente istorice asupra femeilor, din diferite clase sociale. Printre altele, sunt juxtapuse marturiile militantei socialiste Ecaterina Arbore, cu notele de jurnal ale Reginei Maria.

Citeste si: Teatrul National pregateste deschiderea stagiunii 2018 – 2019! Repetitii pentru proiecte teatrale noi si participari la festivaluri prestigioase

Vineri, 23 noiembrie, va avea loc piesa"Razvratitii", ce tine de perioada din jurul Marii Uniri de la 1918, care a fost una de mari framântari sociale – revolte, greve si initiative de rezistenta, care au fost, în cea mai mare parte, reprimate brutal de autoritati. Intrarea este libera, în limita locurilor disponibile. Intrarea se face pe baza de invitatie, eliberata de Agentia Teatrala (0232 255999). Proiectul este finantat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale.





Adauga un comentariu