News Flash:

Trimisi in judecata pentru jaful de la OCOTA

24 Octombrie 2001
1155 Vizualizari | 0 Comentarii
Hotii au fost prinsi abia dupa ce politistii au tras cateva focuri de arma in aer, in zona Mitropoliei

Talharii care au jefuit anul acesta sediul OCOTA Iasi au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie. Dumitru Sava (21 de ani) si Ciprian Iulian Florea (24 de ani), ambii din localitatea Podu Iloaiei, vor fi judecati pentru furt calificat si tainuire. Sub pretextul ca vor sa vanda diferite lucruri, cei doi tineri au intrat in sediul OCOTA si au sustras dintr-un birou o geanta in care se aflau 400 de dolari si doua milioane de lei. Initial, cei doi hoti le-au oferit angajatilor de la OCOTA, spre vanzare, un costum. Dupa ce au reusit sa sustraga geanta, Sava si Florea, insotiti de alti doi infractori, au fugit pe o strada laturalnica, pentru a imparti prada. In momentul cand au iesit insa in fuga din institutie, hotii au fost observati si urmariti indeaproape de catre o patrula de Politie. Vazand ca sunt urmariti, cei patru infractori s-au despartit in doua grupuri, alergand in directii diferite. Politistii au reusit sa-i prinda si sa-i imobilizeze pe doi dintre ei abia dupa ce au folosit pistoalele din dotare, tragand in aer cateva focuri de avertisment. Ultimii doi hoti au reusit sa dispara imediat de la fata locului, sustragandu-se un timp urmaririi penale. Prejudiciul, in valoare de 15 milioane de lei, cauzat victimei Daniela Amihalchioaei, a fost recuperat in totalitate. Dumitru Sava si Ciprian Florea au mai fost cercetati de politistii ieseni in legatura cu disparitia unui portmoneu din biroul lui Adrian Cozma. Pentru ceilalti participanti la furt, justitia a hotarat disjungerea cauzei. Pentru infractiunile savarsite, cei patru tineri risca pedepse cuprinse intre 3 si 15 ani de puscarie.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1903 (s) | 22 queries | Mysql time :0.071472 (s)