Actualitate

Trucuri de curățenie cu bicarbonat de sodiu

Publicat: 14 oct. 2020
Trucuri cu bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul îndepărtează eficient murdăria, urmele de grăsime, elimină mirosurile neplăcute și chiar este un foarte bun dezinfectant

Trucuri cu bicarbonat de sodiu. Acest ingredient minune din bucătăria ta este esențial și pentru curățenie, având foarte multe întrebuințări. Așadar, în foarte multe situații, bicarbonatul poate fi mult mai eficient decât produsele clasice de curățenie. Putem spune astfel despre bicarbonat că este produsul cu 1001 întrebuințări.

De foarte multe ori, bicarbonatul se dovedește mult mai util și mai sigur decât multe alte produse de curățat din comerț. Atunci când ne gândim la curățarea cu bicarbonat de sodiu, nu suntem conștienți de toate întrebuințările pe care le are.

Astfel, cu bicarbonatul de sodiu putem curăța produse din aluminiu, mașina de spălat, baia, pereții, covoarele și mobilierul. Acest ingredient îndepărtează eficient urmele de grăsime, elimină mirosurile neplăcute și chiar este un foarte bun dezinfectant. În cele ce urmează vă prezentăm avantajele curățării cu bicarbonat.

Trucuri cu bicarbonat de sodiu

De exemplu, putem curăța foarte simplu aragazul, presărând bicarbonat de sodiu și stropind apoi cu oțet. Se lasă să acționeze 30 de minute și cu un burete se curăță aragazul. Și cuptorul se curăță ușor cu un amestec format din jumătate de cană de bicarbonat de sodiu și 2-3 linguri de apă. Aplică pastă pe întreaga suprafață din interiorul cuptorului, folosind mănuși de protecție.

Cuptorul cu microunde are nevoie de câteva lingurițe de bicarbonat de sodiu într-un bol cu apă caldă. Așază bolul în cuptor și pornește programul de încălzire timp de 5 minute. După 5-10 minute deschide cuptorul, scoate bolul și șterge pereții din interior cu o cârpă umedă. Frigiderul va arăta impecabil după ce îl cureți cu un amestec de apă caldă și bicarbonat. Chiuveta poate fi curățată cu bicarbonat de sodiu și un burete umed, iar scurgerea se desfundă dacă torni bicarbonat și apoi o ceașcă de oțet fierbinte.

Nu în ultimul rând, gresia este mai ușor de curățat dacă adaugi o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu în găleata cu apă caldă. Totodată, petele de arsuri de pe oale și tigăi dispar dacă pui la fiert apă în vasul afectat și adaugi 5 linguri de bicarbonat de sodiu în apă. Iar dacă adaugi câteva linguri de bicarbonat de sodiu în sticla pentru detergent de vase, vei crește puterea de curățare.

Soluție de curățat cu bicarbonat de sodiu

Din bicarbonat se pot face foarte multe soluții de curățat. Bicarbonatul de sodiu combinat cu oțet este soluția perfectă pentru a combate murdăria din casa ta. Astfel, locuința ta va străluci din nou. În plus, aceasta este o alternativă mult mai ieftină și mai naturală a produselor speciale de curățenie din comerț. Cu toate acestea, promite aceleași rezultate.

Curățarea geamurilor cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul este nemaipomenit pentru a curăța geamurile și oglinzile. Orice gospodină știe cât de greu este să ștergi geamurile din casă fără a lăsă urme pe acestea. Ei bine, poți face o soluție dintr-o linguriță de bicarbonat și une de oțet alb. Astfel, murdăria de pe geamuri nu va mai fi o problemă. Cele două ingrediente se amestecă cu o cană de apă caldă și se pun într-un recipient pulverizator. Înainte de a pulveriza pe geamuri, soluția se agită bine, apoi se șterge cu o cârpă curată.

Curățarea tapițeriei cu bicarbonat

Fie că vrei să scapi de mersul la spălătorie sau de o cheltuială în plus, bicarbonatul de sodiu este soluţia. Trebuie doar să ţii cont de câteva mici detalii, pentru că, având în vedere efectul său abraziv. Dacă nu îți permiți să achiziționezi o soluție pentru curățat tapițeria nu este nicio problemă. Îți poți face acasă o soluție rapid cu care să cureți tapițeria. Ai nevoie de 1/4 cană de bicarbonat de sodiu și 1 cană de apă caldă

Curățarea pereților cu bicarbonat

Murdăria poate fi îndepărtată eficient cu o mulțime de soluții, toate care au la bază bicarbonatul de sodiu. Pentru a curăța petele de pe pereți tot ceea ce trebuie să faci este să amesteci două linguri de bicarbonat de sodiu cu puțină apă pentru a obține o pastă groasă. Aplică soluția obținută pe perete, apoi freacă bine cu o cârpă până când petele de grăsime sau urmele de culori dispar.

Curățarea covoarelor cu bicarbonat

Bicarbonatul este foarte eficient la curățarea locuinței, inclusiv la cea a covoarelor. Datorită proprietăților sale de absorbire și albire, bicarbonatul de sodiu constituie un ingredient util pentru eliminarea petelor de pe covoare. De asemenea, pentru a acționa și mai bine, poți spăla covorul cu o combinând bicarbonatul de sodiu cu puțin oțet. Pentru a scoate petele și microbii din covor ai nevoie de 1 lingură de bicarbonat de sodiu, 1/3 pahar de oțet, apă fierbinte şi 1 lingură din detergentul obişnuit. Produsele se introduc într-o sticlă cu pulverizator și după omogenizare se aplică pe covor și se curăță cu o perie.

Bicarbonat de sodiu – dezinfectant natural pentru casă

Poți face locuința să strălucească de curățenie cu bicarbonat de sodiu, oțet și lămâie. Pe lângă faptul că vei avea casa foarte curată, acest amestec este şi un bun dezinfectant. Gospodinele pot împuşcă doi iepuri deodată, în contextul epidemiei de coronavirus, fac şi curat şi dezinfectează în acelaşi timp.

Cine vrea o casă curată trebuie neapărat să încerce soluţia de curăţat şi dezinfectat formată din bicarbonat de sodiu, oţet şi lămâie. Soluţia curăţă bine, dezinfectează şi este una bio, nu există risc de intoxicaţii după folosirea ei. Mai ales că unele soluţii de curăţat din comerţ pot provoca infecţii respiratorii, de nedorit în această perioadă în care ne aflăm.

Suntem siguri că aceste trucuri cu bicarbonat de sodiu vă vor fi de un real folos.





Adauga un comentariu