News Flash:

Trupele talibane, mai bine platite decat soldatii lui Karzai

30 Iulie 2010
724 Vizualizari | 0 Comentarii
Acorda talibanii mai multi bani trupelor lor decat coalitia internationala soldatilor afgani? Americanii spun ca nu, prezentand un tabel cu salariile acestora in functie de gradul si vechimea fiecaruia.

Dar acel tabel nu este un document foarte convingator, fiind deja atacat de un raport postat pe Wikileaks.org, scrie Wired.

In februarie 2008, un raport al armatei Statelor Unite a documentat un caz din sudul Afganistanului, in care un lider al talibanilor oferea unui comandant de brigada 100.000 de dolari sa renunte la slujba sa.

Acea metoda ar fi cea mai eficienta pentru majoritatea oamenilor. Dar, cum arata tabelul, un colonel din fortele de securitate afgane trebuie sa serveasca tara pentru cel putin 24 de ani ca sa primeasca un salariu de 805 dolari pe luna.

http://www.ziare.com/index.php?module=AmvcPopup&action=listResurseMedia&resource=1668080&embed=show

Asta arata cat de motivati sunt soldatii, precum si cei care vor dori sa faca parte din armata si politia presedintelui afgan Karzai. In decembrie, generalul Stanley McChrystal a declarat in fata Congresului ca salariile sunt "aproape de paritate" cu suma de aproximativ 300 de dolari pe care talibanii o acorda unui luptator in fiecare luna, in timp ce un soldat sau politist din cadrul fortelor de securitate afgane castiga doar 165 de dolari pe luna.

Locotenentul-colonel Dave Hylton, purtator de cuvant pentru misiunea NATO insarcinata cu antrenarea fortelor de securitate afgane, spune ca nu este o comparatie tocmai corecta. Din informatiile sale, trupele talibane sunt platite cu zece dolari pe zi, dar nu tot timpul, deoarece, potrivit NATO, acestia nu sunt platiti atunci cand nu lupta, in timp ce soldatii guvernului afgan au un buget care acopera intreg anul.

Totusi, Hylton spune ca "s-au luat in considerare unele modificari", chiar daca nu a putut preciza care vor fi maririle. Probabil senatorul american Carl Levin, presedintele Comitetului Fortelor Armate si un mare sustinator al misiunilor de antrenare a fortelor afgane, va presa liderii NATO in viitor.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2643 (s) | 22 queries | Mysql time :0.132043 (s)