Eveniment-Social

Tudor Botezatu, regizor, despre cum se face un film in Iasi: „Destul de nebunesc”

Publicat: 26 mart. 2014

Printre regizorii de film din noua generatie se numara si Tudor Botezatu, care probabil ar respinge aceasta descriere. Tudor Botezatu este un iesean (si se mandreste cu asta) de 33 de ani. Dupa trei incercari, a intrat la masterul Arta Regiei de Film din cadrul UNATC. Face parte din putinii oameni de film din Iasi, demonstrand ca un film bun se poate face oriunde, chiar si fara resurse sau, mai bine spus, cu o singura resursa: vointa. Cel mai bun exemplu este ultimul sau film de scurt-metraj: „Profesionistii„. Un film facut in intregime in Iasi si intr-un mod uimitor: pornind de la un exercitiu si ajungand la o raliere de forte care a lucrat timp de jumatate de an pentru ca filmul sa ajunga la preselectia oficiala la Festivalul de la Cannes.

Profesionistii - Poster

Citeste si: Un film care a facut istorie prezentat la Biblioteca Judeteana Iasi

„Acest film, „Profesionistii” este un proiect mai vechi de-al meu, cel putin „pe hartie”. Cu el am dat anul trecut la admiterea pentru masterul de „regie de film”, acolo unde am fost respins. N-am fost descurajat de acest eveniment si mi-am dorit totusi sa fac filmul, chiar daca asta insemna sa il fac in afara unui cadru academic. Auzisem ca in Iasi aparuse o casa de productie de film, in forma incipienta, formata din niste baieti foarte pasionati de cinema. Asa ca, in timpul vacantei de vara, m-am intalnit cu ei si am discutat sa realizam acest film cu statut independent. Tot demersul de a face filmul a fost destul de nebunesc pentru ca, initial, am plecat de la ideea de a face un exercitiu vizual, dar pe masura ce etapele de realizare a filmului se definitivau, constatam ca suntem din ce in ce mai aproape sa realizam un scurt metraj in adevaratul sens al cuvantului. Neavand un buget, am produs filmul cu banii nostri de concediu. Nimeni nu a plecat in vacanta, cu totii am stat o luna in Iasi, planificand in cel mai mic detaliu singura zi in care am facut filmarile. Ne-am ambitionat suficient de tare incat sa angrenam pentru ziua de filmare o armata de oameni: vreo 10 actori de la Teatrul National, 8 boxeuri profesionisti, doua modele, ceva figuratie, dar si o echipa de filmare. Una peste alta, am avut o zi in care, practic, am avut de tras un singur cadru, filmul fiind gandit ca un plan-secventa (un master-shot) de 10 minute. Am tras 20 de duble, iar seara la finalul filmarilor, am avut cu totii sentimentul ca dubla 18 este cea castigatoare. Intors in Bucuresti cu materialul, am reusit sa obtin niste colaborari cu cateva din cele mai bune studiori pe film din tara pe partea de post-productie: Golem Studio, pe partea de grafica, CineLabs Romania, pe partea de etalonaj si exporturi, Chainshaw Europe pe partea de sunet si Tapioka Film, pentru realizarea genericelor. Mai mult, am realizat un parteneriat cu Mandragora, casa de film care a produs filmele lui Cristi Puiu si ale lui Marian Crisan, pentru a ne ajuta pe partea de distributie a filmului intr-un traseu festivalier”, spune Tudor Botezatu.

Profesionistii - Screen Shots 01

Ce inseamna un traseu festivalier?
E o noutate si pentru mine. Practic, inseamna sa iti trimiti filmul prin festivaluri timp de un an. Pana acum, desi am facut mai multe scurt-metraje, nu am considerat niciodata ca ar fi suficient de competitive pentru un astfel de demers. Totusi, cu filmul asta, „Profesionistii”, lucrurile s-au legat intr-o maniera incredibila si forma in care este filmul, in momentul actual, e una care ne permite sa privim cu optimism un traseu festivalier.

Citeste si: La Iasi incepe o noua editie a proiectului „British Documentary”

Ai zis ca ai avut nevoie doar de o zi de filmare. Cate zile de repetitie ati facut?
Din pacate, tot una. Asta se datoreaza, in primul rand, faptului ca nu am avut bani. Ziua aia de repetitie am dedicat-o, aproape in exclusivitate, lucrului cu actorii. Cumva, la finalul zilei de repetitie stiam, in proportie de 90%, cum o sa arate filmul. Pentru ca, pana la urma, domeniul cinematografic are un ritm foate clar de derulare, in ideea in care, daca iti pregatesti totul din timp si te gandesti la toate problemele posibile care pot aparea, atunci, ziua de filmare in sine, devine una din cele mai usoare etape din tot traseul asta, tocmai pentru ca toata lumea stie foarte clar ce are de facut. Astfel, tot ce trebuie sa fac eu, ca regizor, este sa spun „actiune”, „stop” si „reset”. Dar, asa cum spuneam, pentru ca filmul este facut dintr-un singur cadru doar, pot zice ca randamentul a fost de 100%, asta daca e sa avem in vedere faptul ca intr-o zi normala de filmare de 12 ore, materialul util este de obicei de doar 3-4 minute.

Spuneai de lucrul cu actorii. In ce consta asta?
Practic, regizorul, pe langa functia de coordonator de proiect care si-o cam atribuie, are doua mari „griji”: unde pune camera si lucrul cu actorii. Personal, consider mult mai importanta a doua „grija” si cred ca a-ti dedica aproape toata energia pentru lucrul cu actorii este un lucru just de facut la filmari. Actorii sunt, practic, niste personalitati foarte puternice, pe care tu le aduci in proiect, tocmai pentru ca stii ca servesc scopului filmului, iar tu ca regizor, trebuie sa stii cat anume din personalitatea, abilitatile sau sarmul lui, lasi sa patrunda peste personajul pe care il creezi in film. E ca si cum ai sta in fata unui aparat cu foarte multe butoane si le reglezi pana obtii ceea ce trebuie. Cei mai multi actori au tendinta sa supraliciteze si asta nu este bine pentru film, pentru ca spectatorul este foarte sensibil la nuante. Spectatorul de film nu e prost deloc. El poate simti pana si cea mai complexa frustare sau cea mai devastatoare patima, dintr-o simpla ridicare a sprancenii actorului. Tocmai din cauza asta, am ajuns sa consider prim-planul cel mai greu cadru de tras.

Cum a fost cu actorii din Iasi?
Cu baietii astia din Iasi, am lucrat foarte bine, tocmai ca aici, nefacandu-se foarte des film, au fost foarte deschisi spre a face si a invata. Cel putin Doru Aftanasiu m-a impresionat, nu doar prin joc in sine, ci prin receptivitatea de a lucra si de a contribui util si viu la personaj. Cat despre celalalt protagonist, George Verdes, ce sa mai zic… pentru el a fost practic prima experienta de genul asta, el fiind inginer de telecomunicatii in realitate. Insa am decis sa lucram impreuna tocmai pentru ca putea aduce personajului sau acea „noutate” de a te afla pentru prima oara intr-un mediu strain. Sunt convins ca pentru George a fost o experienta inedita.

Profesionistii - Screen Shots 02

Ti s-a intamplat sa lucrezi cu actori dificili?
Da, insa am evitat mereu sa se ajunga si la situatii dificile. Din pacate, cei mai multi dintre actorii din noua generatie sufera cam de aceeasi boala si anume, se considera ei insisi foarte talentati, cand de fapt sunt lenesi si nu se documenteaza. Pe romaneste, nu citesc mai deloc si asta se simte atat la lucru cat si in particular. Asta in ochii mei ii face dificili, pentru ca ajung sa disimuleze si sa divagheze de la fond.

Citeste si: O noua seara de film la Centrul Cultural German Iasi

Poti povesti o intamplare?
Mi s-a intamplat sa merg la un casting si sa constat ca, desi le fusese dat textul cu doua zile inainte, foarte multi nu il invatasera si toti marjau pe aceeasi idee: de a improviza, convisi fiind ca o sa cada toata lumea pe spate, ceea ce, firesc, nu s-a intamplat. Mai mult, constatam toti cu tristete ca se perindau in fata noastra niste pseudo-actori care pur si simplu nu isi facusera temele, dar care se comportau ca si cum si le facusera. La un alt casting, pentru un muzical pe care trebuia sa il facem, le ceream actorilor sa ne arate diverse aptitudini si abilitati. Am ramas surprinsi sa constatam ca multi dintre ei nu stiau nici sa cante din voce si nici la un instrument muzical, nici sa danseze, nici sa faca mima, nici sa jongleze, nici sa faca spagatul, nici macar trucuri. Pe scurt, nu stiau mai nimic. Doar pozau. Cumva, e dificil sa lucrezi cu actori de genul asta tocmai pentru ca trebuie sa te lupti cu aparenta pe care ei ti-o dau, trebuind sa scoti practic din ei lucruri pe care nici ei poate nu stiu ca le au. La polul opus, exista si unii actori, putini la numar din pacate, care muncesc si citesc mult, sunt preocupati profund de meseria lor si care au invatat sa nu isi lase propria personalitate sa le invadeze personajele. Eu, ca regizor, sunt in cautare de genul asta de actori si fac tot posibilul sa pastrez legatura cu ei si pentru proiecte ulterioare.

Pe oameni ii intereseaza asta: Cu ce personaje importante sau deosebite din lumea cinematografiei te-ai intanit?
Fiind inca in curs de afirmare, nu pot sa spun ca ma misc intr-un mediu in care interactionez cu foarte multe personalitati ale filmului. Ce pot spune insa, e ca in generatia mea sunt cateva personaje care sunt convins ca vor deveni personalitati in lumea filmului, candva. Totusi, ca sa raspund la intrebare, am stat la un moment dat, pret de 5 minute de vorba, la o petrecere cu Terry Gilliam, unul din regizorii mei preferati.

Cum a fost intalnirea?
Nu va imaginati ca a fost cine stie ce intalnire, pentru ca era o mare harmalaie acolo, pur si simplu m-am dus sa ii strang mana, abordandu-l cu o replica de a lui dintr-unul din sketch-urile din Monty Python. Am ras noi cat am ras si, din vorba in vorba, i-am spus ca am aspiratii de regizor si atunci a devenit foarte serios si mi-a spus ca singura sansa ca sa reusesc este sa muncesc pana imi sar capacele. Nu o consider o mare intalnire totusi, pentru ca acelasi lucru mi-l spun si ai mei de fiecare data cand plec de acasa. Dar macar cu un soi de energie constructiva am ramas dupa intalnirea cu el.

Citeste si: Regizorul Alexa Visarion in conferinta la Universitatea de Arte Iasi

Ai 33 de ani si esti inca student. Cum de?
Da, stiu ca suna bizar, dar in domeniul asta este normal, intrucat regia de film este o meserie de maturitate. Eu mi-am dorit inca din liceu sa fac asta, dar Alexandru Condurache, omul care m-a pregatit pentru admitere mi-a spus: „Termina-ti liceul, da Bacul, mai fa o facultate si apoi da la Regie”. Cumva e normal asa si chiar sunt facultati de film in lume unde una din conditiile de admitere este o varsta minima sau alte studii finalizate anterior. Nu e bizar deloc, pentru ca regia in sine, opereaza cu anumite situatii de viata care nu pot fi cumulate decat prin experienta de a trai. Ori, asta am incercat sa fac, sa cumulez experienta de viata: am facut facultatea de jurnalistica, am lucrat in publicitate, la radio cu muzica simfonica, am petrecut, am citit si efectiv am acumulat experienta. Intr-un fel, sunt mandru de mine pentru ca am avut determinarea sa dau de doua ori la facultate si de trei ori la master si ca nu am renuntat la visul meu din copilarie de a face film.

Tudor Botezatu - lucrand la Degetul. FOTO Dragos Malaescu

Cum este sa fii regizor?
It’s the coolest job in town! (Rade) Este mereu surprinzator. Am mereu senzatia ca ma arunc dintr-o lume in alta, datorita proiectelor la care lucrez. La modul ca poti sa faci un documentar despre caini care pazesc stana, dupa doua saptamani poti sa faci o reclama la lenjerie cu niste super manechine, peste alte doua saptamani un videoclip pentru o formatie electro si dupa aia o fictiune despre lumea boxului. Plonjez permanent in universuri noi si pe langa bucuria ca simt ca ma dezvolt, am si constiinta faptului ca pot sa transmit un mesaj mai departe, in calitate de autor. Pana la urma, iubesc fiecare pas si fiecare etapa din facerea unui film, chiar daca unele se rezuma la simple prospectii, documentatii sau calcule pe hartie. Ziua de filmare, in sine, are intr-adevar ceva aparte pentru ca e foarte „vie”, dar in aceeasi masura ador si etapele de finisare a filmului, cand aprope e gata. Sunt genul de om care crede ca atat timp cat filmul e in mainile tale trebuie sa tragi maxim pentru film, sa i te dedici total si sa ii determini pe toti cei implicati in film sa dea randament maxim, astfel incat in momentul in care dai drumul la film el sa aiba o buna sansa de a supravietui in perceptia spectatorului.

Citeste si: Un film incredibil despre orasul Iasi, prezentat la Paris – GALERIE FOTO, VIDEO

Am vorbit despre partea practica, dar ce mesaje vrei sa transmiti tu?
Cumva are legatura cu ce va spuneam mai devreme, odata cu varsta, inevitabil, apar si mesajele. Personal, sunt in punctul in care pot sa imi asum mesajele in care cred. Nu mi-a placut niciodata sa promovez mesaje care poate sunt juste, dar pe care eu nu le-am inteles sau pentru care nu sunt pregatit. Cred ca mai intai de toate trebuie sa fii sincer cu tine insuti, altfel spectatorii te simt.

Bun. Ce mesaj are „Profesionistii”?
„Profesionistii” ne vorbeste despre jocurile de culisele. Alea pe care nu le vedem niciodata. Asta mi-a placut la scenariu: e ca in politica – apare un omulet la televizor si da o declaratie de presa, dar oamenii care il vad nu au nici o idee despre ce interese si ce jocuri sunt in spate. Prefer mesajele simple, directe si adevarate, iar ca executie imi place sa le livrez decodat. Cel putin, pentru scurt metraj, formulele de genul asta functioneaza.

Degetul - On Set. Fotograf - Dragos Malaescu

La ce proiect lucrezi in prezent?
Tocmai am terminat de filmat pentru filmul de master anul I. O adaptare cinematografica dupa o nuvela usor horror de Stephen King. Ma rog, eu am dus povestea intr-o zona cumva mai lejera. Cred ca pana la urma vom vedea un thriller politic combinat cu o comedie neagra mai degraba. A fost si inca este un proiect destul de complex si costisitor, insa ne-am chinuit cu totii sa facem o treaba mai mult decat buna, dat fiind substratul filmului, precum si interfata de care ne-am bucurat, si anume un super-cast ce include actori precum: Cosmin Selesi, Cristina Cepraga, Vitalie Bantas, Dan Condurache, dar si cativa actori inca in curs de afirmare, foarte talentati si muncitori dupa parerea mea: Natalia Cebanu, Mihai Smarandache, Cristina Mihailescu, Andrei Ciopec sau Laurentiu Banescu.

Am vorbit despre scurt-metraje. Urmatorul pas este lung-metrajul?
Visul oricarui cineast este, pana la urma, sa faca macar un lung metraj. Ori e greu sa ajungi sa faci asta intr-o tara in care cinematografia nu poate fi considerata o industrie. Cam toate filmele romanesti, produse in ultima vreme, in Romania, chiar si cele de care publicul a auzit si au fost premiate la festivaluri importante au fost realizate cu fonduri adunate de nici nu stii unde. In ceea ce ma priveste, ramane de vazut. Pe moment am finalizat de scris un lung-metraj impreuna cu Adrian Serban, un excelent scenarist din noua generatie. Asteptam cu nerabdare rezultatele la debut la concursul organizat de CNC. Poate-poate…





Adauga un comentariu