Mozaic muzical

Tudor Gheorghe, despre moartea soției: “S-a sacrificat pentru mine”

Publicat: 18 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tudor Gheorghe despre moartea soției S-a sacrificat pentru mine
Tudor Gheorghe a vorbit despre Amza Pellea

Tudor Gheorghe a vorbit despre moartea soției sale, actrița Georgeta Luchian Tudor. Femeia s-a stins din viață în luna ianuarie a acestui an, la vârsta de 86 de ani. Din nefericire, virusul Sars-Cov-2 a fost nemilos cu aceasta, iar familia nu a vrut să facă nicio declarație despre asta la acel moment.

După atâtea luni, artistul a decis să vorbească despre clipele grele prin care a trecut.

Tudor Gheorghe, despre moartea soției

De cinci luni de zile, Tudor Gheorghe trăiește o adevărată dramă peste care îi este foarte greu să treacă. În cadrul emisiunii „Legendele”, găzduită de Dan Negru, la Antena 1, rapsodul a făcut primele declarații.

”Ea mi-a fost un sprijin absolut. Ea s-a sacrificat într-un fel, deşi era o foarte bună actriţă. Ea s-a sacrificat, punându-se practic în slujba mea”, a declarat acesta cu lacrimi în ochi.

Artistul a vorbit și despre prima lor întâlnire. Georgeta Luchian Tudor era actriță la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova și era cu 11 ani mai mare decât el.

“Eram student, deci o ştiam din facultate. Era mai mare decât mine, era în anul IV, eu eram în anul I şi la intrarea din holul din institut, pe Strada Măgureanu nr. 1 – deasupra Teatrului Bulandra, acolo era Institutul de Teatru – era un panou, la intrare, pe care scria «Ne mândrim cu fruntaşii noştri». Ea era acolo. Ea, Irina Petrescu, Mariana Mihuţ, pentru că au fost aceeaşi promoţie. Şi ea era cea mai frumoasă. Şi eu mă uitam la ea şi ziceam «Doamne, ce mişto e gagica aia». Îţi dai seama? N-aveam 18 ani”, a adăugat maestrul.

Tudor Gheorghe şi soţia sa au format un cuplu timp de 55 de ani

Maestrul Tudor Gheorghe a fost alături de soția lui, Georgeta Luchian Tudor, timp de 55 de ani. Cei doi s-au cunoscut în anul 1966 în colectivul de actori al Naţionalului craiovean. Cei doi s-au căsătorit în 1974 și au împreună un băiat, pe Adrian. Naș la nuntă le-a fost Adrian Păunescu.

„Adrian m-a cununat şi, conform obiceiului, a trebuit să mă duc să-mi iau naşul cu lăutarii. În primul rând că, la nuntă la mine, am adus lăutari din Gorj. Spre supărarea lăutarilor din Dolj. A început un dialog între ei. Nu spun că şi naşul a venit cu Cenaclul Flacăra.

Şi m-am pomenit că a venit cu o fătucă elevă prin clasa a 10-a, a 11-a, nu mai ştiu exact, şi ghici ce!, o chema Maria Dragomiroiu. Da, mă! Era elevă pe atunci şi a cântat ea cu lăutarii şi mi-a plăcut atât de mult, încât i-am zis «băi, fata mea, tu o să faci carieră», a mai spus artistul.

Soția lui Tudor Gheorghe a murit la vârsta de 86 de ani și există indicii că virusul SARS-CoV-2 i-ar fi grăbit moartea, însă familia sa nu a vrut să comenteze pe marginea acestui subiect.

Adauga un comentariu