News Flash:

Tudor Vladimirescu - Domnul din inima oltenilor

8 Decembrie 2009
1756 Vizualizari | 0 Comentarii
Tudor Vladimirescu Domnul din inima oltenilor
Afisat la 08:10

La ani de zile dupa ce am terminat liceul, unde am invatat despre marile evenimente din istoria Romaniei, ce (mai) stim si ce nu stim despre cele mai importante dintre aceste evenimente? Adesea, ele sunt prezentate, in manuale, intr-o forma simplificata si concisa care, uneori, pune accentul pe date precise, dar nu aseaza intotdeauna lucrurile intr-o perspectiva mai larga si nici nu consemneaza amanunte inedite ori macar pitoresti. Ce mai stim, de pilda, despre revolutia din 1821? In mare, desfasurarea evenimentelor care au alcatuit ceea ce numim, familiar, "revolutia lui Tudor Vladimirescu" ne este, desigur, cunoscuta...

Figura centrala a revolutiei a fost Tudor Vladimirescu, pe care poporul l-a indragit, l-a sustinut si l-a aclamat ca pe conducatorul - pentru scurt timp - al Valahiei, sub numele de domnul Tudor - desi, asa cum veti vedea, el nu intentiona sa fie "domn", domnitor, in acceptia de atunci a termenului. Rascoala a fost infranta dar, paradoxal, una dintre cele mai importante revendicari ale revolutionarilor si-a gasit implinirea: din anul urmator, jugul domniilor fanariote a fost inlaturat, iar Principatele Romane au dobandit "domni pamanteni". Revendicarile revolutionarilor au fost cuprinse in cunoscuta Proclamatie de la Pades, dar si in scrisori adresate Inaltei Porti, in care se cereau imbunatatiri sociale si schimbari politice in ceea ce priveste numirea conducatorilor Tarii Romanesti. Miscarea a capatat amploare odata cu afilierea la miscarea de eliberare a grecilor - Eteria.Tudor Vladimirescu a incercat sa coopereze, in plan militar, cu Alexandru Ipsilanti, conducatorul Eteriei in Principatele Romane si devenit, ulterior, epitrop general al miscarii.

Eteristii sperau sa capete sprijinul Rusiei; ajutorul politic si militar al acestei mari puteri europene ar fi fost hotarator pentru sporirea sanselor de reusita. Dar Rusia a dezaprobat miscarea de eliberare a romanilor si a grecilor. In ciuda faptului ca acum nu se mai puteau baza decat pe ei insisi, cei doi conducatori nu au reusit sa colaboreze. In urma conflictului, Alexandru Ipsilanti, care s-a dovedit un aliat primejdios, in care nu se putea avea incredere, a hotarat sa scape de Tudor Vladimirescu. Prin tradare, acesta a fost luat de la Golesti si ucis miseleste la Tragoviste. Alexandru Ipsilanti, lipsit de sprijinul populatiei, nemultumita de debandada si jafurile eteristilor lui, a fost invins de turci la Dragasani, si-a vazut oastea destramata, miscarea de eliberare a grecilor infranta si, in cele din urma, a fugit la Viena unde, dupa cativa ani, a murit in inchisoare - nebun, zice-se. Asa s-au desfasurat, in linii mari, evenimentele, asa este descrisa revolutia de 1821 in cartile de istorie si cam asta ne mai amintim din ceea ce am invatat la scoala.

Insa aceasta revolutie, pe cat de scurta, pe atat de insemnata, datorita contextului in care s-a petrecut, personalitatii conducatorului ei si urmarilor pe care le-a avut, desi pare doar "de interes local", de fapt are un loc al ei in istoria Europei si a lumii. De aceea, nu e lipsit de interes sa adaugam si cateva lucruri pe care poate nu ni le mai amintim "de la orele de istorie" - sau nu ne-au fost predate niciodata - si care largesc perspectiva noastra asupra acestui eveniment.

Contextul international

Privind de la departarea pe care le-o da trecerea timpului, istoricii considera azi ca Revolutia de la 1821 nu a fost doar o scurta miscare de revolta petrecuta intr-o marunta tara europeana (asta era, pe atunci, Valahia). Ea se inscrie intr-o miscare revolutionara mult mai larga, care s-a manifestat in lume la sfarsitul secolului al XVIII-lea si in prima jumatate a secolului al XIX-lea. In Europa, aceluiasi val revolutionar ii apartin revolutia din 1830 din Franta si insasi Eteria. Iar in lumea larga, aceeasi ampla miscare a dus la marile revolutii din statele Americii de Sud, in urma carora numeroase tari sud-americane si-au capatat independenta, emancipandu-se de sub dominatia spaniola. Un fir istoric de solidaritate il leaga, astfel, pe Simon Bolivar, figura centrala a miscarii de independenta sudamericane, de Tudor Vladimirescu, eroul scurtei, dar intensei miscari revolutionare prin care Romania s-a mai apropiat cu un pas de obtinerea independentei fata de Imperiul Otoman.

Tudor

Desi ramas in istorie cu acest nume, neaos romanesc, el se iscalea Theodor; daca vreti, aceasta diferenta marcheaza trecerea sa de la starea in care s-a nascut (intr-o familie de tarani; ce-i drept, instariti) la ceea ce a devenit prin educatie. Nascut in jurul anului 1780, la Vladimiri (Gorj), Tudor Vladimirescu a fost un om cu multa carte, dupa standardele de atunci.A urcat, incet-incet, de la starea de copil de taran la cea de arendas de mosii, apoi functionar al statului ("vataf de plai", echivalentul functiei de subprefect), iar ulterior a devenit negustor, apoi locotenent de panduri, pentru a ajunge, din pacate pentru foarte scurt timp, in postura de carmuitor al Munteniei. Cariera sa militara, datorita careia numele sau a ramas legat de cel al pandurilor - trupe neregulate, un soi de "trupe de guerilla" - a inceput prin participarea sa la razboiul ruso-turc din 1806-1812, in fruntea unui corp de panduri olteni; acestia aveau sa formeze, mai tarziu, nucleul ostirii cu care Tudor Vladimirescu a intrat in Bucuresti pentru a sustine revendicarile miscarii revolutionare pe care a condus-o.

Mai apoi, calatorind, a invatat mai multe limbi straine si a dobandit, astfel, acces la invatatura Apusului, luand contact, in acest fel, si cu ideile revolutionare care circulau pe atunci in Occidentul Europei si care l-au inspirat sa porneasca miscarea de desprindere a Valahiei de sub dominatia otomana. Desi numit de popor "domnul Tudor", de fapt el nu a intentionat sa fie domnitor al Valahiei. In prima Scrisoare catre Poarta, se prevedea ca domnitorul tarii sa fie numit in continuare de Inalta Poarta - cu singura conditie de a fi "pamantean" - si sa conduca tara impreuna cu Adunarea norodului - echivalentul unui Parlament -, iar Tudor urma sa exercite guvernarea efectiva, avand deci functia unui prim-ministru.

Documentele revolutiei

Desi actul de care se aminteste cel mai des in legatura cu revolutia din 1821 este Proclamatia de la Pades, el nu este singurul important. In afara lui, revendicarile revolutionarilor sunt cuprinse in mai multe documente: o scrisoare catre Inalta Poarta, intitulata Cererile norodului romanesc (datata 23 ianuarie/4 februarie 1821 si care urma sa devina, practic, viitoarea Constitutie a Tarii Romanesti), alte doua Proclamatii (16/28 martie, 20 martie/1 aprilie 1821) si o a doua scrisoare catre Poarta, precum si alte declaratii si scrisori ale lui Tudor Vladimirescu, in care sunt consemnate obiectivele miscarii revolutionare. Aceste documente cuprind principiile pe care urma sa se intemeieze viitoare guvernare a Munteniei, daca cererile revolutionarilor ar fi fost acceptate si s-ar fi produs marile schimbari sociale si politice sperate. Ele cuprind revendicari si propuneri privind fiscalitatea, invatamantul, organizarea armatei, alegerea si numirea functionarilor. Din analiza lor reiese existenta unui program pe termen lung, ce viza modificari treptate ale ordinii politice si sociale existente, realizarea gradata, in etape, a unor schimbari care sa largeasca autonomia tarii.

Daca Proclamatia de la Pades este redactata intr-un limbaj plin de patos si de elan razboinic - menit sa mobilizeze poporul pentru a participa la miscarea revolutionara - in schimb tonul altor documente - si in special al scrisorilor catre Poarta - este surprinzator de moderat si prevenitor. Desi cererile, prin continutul lor, zguduiau ordinea stabilita, grija de capetenie a lui Tudor Vladimirescu a fost aceea de a impiedica, prin orice mijloace, o riposta armata din partea turcilor. El spera sa capete ceea ce dorea pe cale diplomatica, bizuindu-se si pe sprijinul altor state europene - privilegiile obtinute ar fi urmat sa fie garantate de Rusia si Austria - si a incercat, pe cat a putut, sa nu starneasca mania marii puteri suzerane.

Conflictul cu Alexandru Ipsilanti isi are originea si in acesta preocupare. Intelegerea prevedea ca acesta, cu trupele sale, sa treca Dunarea, iesind din tara, spre a nu starni furia turcilor, in caz contrar romanii urmand, cu orice risc, sa se dezica de eteristi, alungandu-i ei insisi din tara. Intre armata de stransura a lui Ipsilanti - adunata de acesta in Basarabia si formata din greci, albanezi, bulgari si altii, toti la un loc alcatuind o oaste prea nedisciplinata si prea putin demna de incredere - si imensele trupe militare pe care le-ar fi putut trimite turcii in cazul in care ar fi fost provocati, este evident ca Tudor Vladimirescu avea motive sa se teama mai mult de turci. La cea mai mica greseala, tara ar fi putut fi ocupata, trecuta prin sabie si transformata in pasalac, pierzandu-si si bruma de autonomie de care se bucurase pana atunci.

Avand nevoie de sustinerea boierilor, Tudor a evitat sa abordeze frontal spinoasa problema a improprietaririi taranilor, temandu-se ca aceasta i-ar putea determina pe boieri sa ii retraga sprijinul. Ca sa ii tina aproape, Tudor a insistat, in documente, asupra problemelor in care si boierimea autohtona avea un interes, in special dreptul de a avea domni pamanteni.

Urmarile

Revolutia condusa de Tudor Vladimirescu a fost, intr-un fel, paradoxala: desi a fost infranta, cel mai insemnat dintre scopurile ei politice a fost atins. Incepand din 1822, atat in Tara Romaneasca, cat si in Moldova, s-a ispravit neagra epoca a domniilor fanariote, iar cele doua principate au capatat dreptul de a avea - din nou, dupa mai bine de un secol - domni pamanteni. Primii dintre acestia au fost Ionita Sandu Sturdza, in Moldova (1822 - 1828) si Grigore Dimitrie Ghica (Grigore al IV-lea Ghica, 1822-1828) in Tara Romaneasca. Desi "mandatele" lor au fost marcate de un context politic european foarte agitat si incheiate brusc si dramatic de razboiul ruso-turc din 1828-1829, urmat de o perioada de ocupatie ruseasca in principate, trecerea de la domniile fanariote la cele pamantene a fost una dintre cele mai importante izbanzi politice din istoria Romaniei - inca un pas catre independenta.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2747 (s) | 22 queries | Mysql time :0.150114 (s)