Prima pagină » Eveniment-Social » TUIASI, printre primele universități din țară care vor trece prin evaluarea studiilor doctorale
TUIASI, printre primele universități din țară care vor trece prin evaluarea studiilor doctorale

TUIASI, printre primele universități din țară care vor trece prin evaluarea studiilor doctorale

06 sept. 2021, 22:07,
în Eveniment-Social

Școala Doctorală de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va fi evaluată în perioada următoare de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). Procesul face parte din ampla operațiune anunțată încă din 2019 de către Ministerul Educației, dar care a fost amânată la nivel național. Astfel, Politehnica ieșeană devine una dintre primele universități din țară ce trece prin această evaluare a Școlii Doctorale.
„Suntem printre universitățile, nu puține, care ne-am dorit evaluarea Școlilor Doctorale în vederea acreditării. Procesul nu este deloc unul ușor, mai ales întocmirea dosarului de autoevaluare, însă am reușit să fim printre primele universități din țară care vor fi evaluate de către ARACIS. Reorganizarea Școlilor doctorale afiliate facultăților și crearea uneia singure la nivelul universității noastre, în 2018, o inițiativă la care am ținut foarte mult, s-a dovedit benefică atât pentru activitatea doctorală, căci a facilitat posibilitatea formării colectivelor de cercetare interdisciplinare. Deși tradiția, expertiza și rezultatele Politehnicii ieșene ar reprezenta cumva o garanție a succesului procesului de evaluare, vom trata vizita experților evaluatori la un nivel care să fie în acord cu poziția noastră de top între universitățile românești”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
În perioada 13 – 17 septembrie va avea loc evaluarea, ce se va desfășura în sistem hibrid – vor fi atât discuții în mediul online, cât și vizite la sediul universității. Directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD), prof. univ. dr. ing. Alina Minea, a explicat că ședințele online vor debuta luni, 13 septembrie, cu o întâlnire la care va participa rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, alți reprezentanți din conducerea universității, dar și responsabilii fiecărui domeniu de doctorat.
„O noutate este prezența unui evaluator de la o universitate din străinătate în fiecare dintre cele 14 echipe de evaluatori. Din acest motiv, evaluarea în sistem online va presupune și traducerea simultană în limba engleză. Evaluarea studiilor doctorale va fi una de mare amploare, implicând toți conducătorii de doctorat, o mare parte dintre studenții doctoranzi, directorii centrelor și laboratoarelor de cercetare, precum și reprezentanți ai angajatorilor și absolvenți”, a explicat prof. univ. dr. ing. Alina Minea.
Pentru a respecta normale sanitare în vigoare în contextul pandemiei SARS-CoV-2, vizitele de la sediul universității vor fi programate din timp și vor fi menținute toate măsurile de protecție.

Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
redactia.ro
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Bugetul.ro
Județele groazei din România. Oamenii rămân pe drumuri din cauza concedierilor masive făcute de companiile care funcționează în aceste zone ale țării
a1.ro
O femeie și-a comandat o geantă de pe un site preferat de români. A rămas mască atunci când a deschis punga adusă de curier
Playtech.ro
Andra, reacţie cumplită la tv când a văzut cine a apărut pe scenă. Nu s-a putut abţine şi a...
observatornews.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Se fac stocuri de alimente și medicamente. Scenariu înfiorător
SportpeSurse
Gică Hagi, făcut praf în direct după ce a fost decorat de președintele interimar Ilie Bolojan: „Regele blaturilor fotbalului românesc”
Playtech.ro
Nawfal, „Puștiul lui Musk”, i-a spus lui Georgescu că are afaceri in România, dar nici urmă de ele. Legătura cu frații Tate
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Mihai Trăistariu, dezvăluiri despre relația cu Ioana Ignat. De ce a fost părăsit: Ne plăcea să facem dragoste în fiecare dimineaţă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`