Titlurile zilei

Tupeul senatorului cocalar Maricel Popa! După ce și-a parcat „tancul” pe trotuar, i-a intimidat pe polițiști și a scăpat de amendă! Un om de rând ar fi fost tratat la fel? – FOTO

Publicat: 25 iun. 2022
Agenții de la Poliția Locală și senatorul Maricel Popa pe strada Oastei din cartierul Copou
Senatorul PSD Maricel Popa nu a mai fost amendat de Poliția Locală Iași după ce a parcat neregulamentar în zona Copou

Senatorul PSD Maricel Popa a scăpat ieftin, după ce a parcat neregulamentar pe o stradă din zona Copou. Agenții de la Poliția Locală l-au sancționat doar cu avertisment scris, deși mașina acestuia încurca circulația în zonă. Polițiștii au fost intimidați de parlamentar și l-au lăsat pe acesta să scape extrem de ușor

Incredibil. Tupeul și nesimțirea unui parlamentar din Senatul României a câștigat în fața legii. Senatorul PSD Maricel Popa a fost surprins vinerea trecută, 17 iunie 2022, parcând neregulamentar mașina pe un trotuar de pe strada Oastei, din zona Copou, unde a staționat câteva zeci de minute. Deși a fost luat la întrebări de doi agenți de la Poliția Locală, Maricel Popa a scăpat doar cu un avertisment scris, în ciuda faptului că pentru o astfel de faptă risca 2.000 lei amendă. Practic, cei doi agenți s-au temut să-l amendeze pe senatorul Popa și l-au lăsat să plece liniștit, pentru a nu se pune cumva rău cu acesta.

Senatorul Maricel Popa i-a intimidat pe cei doi polițiști locali

Cei doi agenți de la Poliția Locală s-au lăsat intimidați în fața lui Maricel Popa și nu au aplicat legea ca la carte. Conform hotărârii de Consiliu Local 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, amenda pentru parcare neregulamentară variază între 900 și 2.000 lei. Și totuși, senatorul cocalar a fost avertizat doar în scris. Cei doi agenți s-au lăsat intimidați de numele și funcția lui Popa și nu l-au amendat așa cum ar fi trebuit.

Tupeu de cocalar pentru senatorul PSD Iași! Lege aplicată după preferințe

Popa a lăsat mașina pe trotuar zeci de minute, pentru a participa la o întâlnire de partid la Casa de Cultură din Parcul Copou. Vreme de câteva zeci de minute, senatorul cocalar și-a lăsat mașina marca Toyota Land Cruiser pe trotuarul din zonă, încurcând traficul rutier și pe cel pietonal. Doi agenți de la Poliția Locală au venit pe strada Oastei și l-au luat la întrebări pe senator. Însă, Popa se pare că s-a folosit de funcția sa, din moment ce a scăpat doar cu avertisment scris. Se pune, însă, întrebarea dacă un simplu șofer, un om de rând ar fi beneficiat de același tratament preferențial precum Maricel Popa. Poliția Locală se laudă de fiecare dată cu mașini ridicate și cu sancțiuni aplicate celor care încalcă legea. Totuși, în cazul senatorului,  legea nu a fost aplicată corespunzător, ci preferențial.

Conducerea Poliției Locale pasează răspunderea la agentul din teren

Liviu Zanfirescu, comandantul Poliției Locale a arătat că decizia de sancționare ține strict de agentul din teren.

„Este o acțiune legală, dacă este așa. Procesele verbale nu ajung la mine, așa că nu știu ce sancțiune a luat. Și avertismentul este o sancțiune, pentru că este proces verbal scris. Decizia este la latitudinea agentului din teren, nu la Zanfirescu”, a spus Liviu Zanfirescu, comandantul Poliției Locale Iași.

Însă, în alte situații, agenții de la Poliția Locală au dat dovadă de mai mult zel, amendând șoferi care nici măcar nu știau ce legi de circulație încălcau. Senatorul cocalar Maricel Popa s-a folosit de funcția sa, pentru a-i intimida pe agenții de la Poliția Locală și pentru a scăpa fără să plătească un leu.




Comentarii
  • Un om corect, frumos, inteligent, toata stima si respectul, asa da model in viata de urmat! spune:

    Un jaf de masina, luat cu 700 de euro din Jermanik, aia e masina, serios?
    Li s-a facut mila de el ca e sarac, nu cred ca are prea multi bani… nu pare, pare un tip OK.
    Parerea mea…
    Am auzit ca unii abia au ce pune pe masa, parlamentari, senatori, degeaba exagerati ca sunt bogati, au salarii mici, averi mici.

    Si ce daca a parcat si el pe trotuar, nu are voie? Tu ca pieton daca mergi pe trotuar da vreo masina peste tine? Aratati-mi un caz, eu merg pe sosea de mult timp ca sunt masini parcate pe trotuar, nu m-a lovit nici una!!!!

    Ca sa nu mai zic ca poate omul se grabea, cauti un loc de parcare 10 minute? Motorina nu costa? Haramul ala 4×4 consuma ceva motorina, nu e gluma…

    Lasati omul in pace, a muncit pentru bani corecti, cine stie cate ore pe zi, daca a mai dormit sau nu, oamenii astia nu dorm, LUCREAZA!!!

    BRAVO LUI!!!
    STIMA PSD, CEL MAI BUN PARTID DIN LUME, TRAIM IN ROMANIA PESTE NEW YORK, AMERIK, FRANTA… AVEM DE TOATA, MANCARE, CONCEDII, LOCURI DE MUNCA!

    DACA NU ERA PSD PLECATI IN STRAINATATE LA MUNCA PE 3 LEI
    DACA NU ERA PSD NU AVEAM CE MANCA, NU MAI MUNCEA NIMENI

  • Specific pur românește! Nu vă mai mire nimic. Și ăla doză mare de nesimțire că a parcat așa și ăia de la locală e clar că nu l-au sancționat cum ar fi făcut în mod vizibil cu alții, asta e România lucrului bine făcut! O țară fără o legislație pertinentă, cu autorități impotente, cu foarte multă corupție, cu foarte mulți infractori și golani, cu prostituție foarte multă și droguri, în general cu foarte multă mizerie.

  • Toți care sunt amendați să facă contestație și să depună la dosar exemplul senatorului Popa. De ce la unii avertisment și la fraieri 2000 ron amenda și ridicată mașina. Bravo Poliției Locale Iași!!!

  • Bine că amendau persoanele în vârstă cu 100 milioane în pandemie. De unde nu este nici Dumnezeu nu cere. Vai de ei și șefii lor. Mulți poartă pampers de frică .

  • MÂRLANUL ACESTA FACE DOAR RĂU IEȘENILOR, NUMAI PRIN EXISTENȚA SA ! SCÂRBA A FURAT CÂT A PUTUT, ANALFABETUL A AJUNS SĂ TRĂIASCĂ DIN BANII ROMÂNILOR !!!

  • MÂRLANUL ACESTA FACE DOAR RĂU IEȘENILOR, NUMAI PRIN EXISTENȚA SA ! SCÂRBA A FURAT CÂT A PUTUT, ANALFABETUL A AJUNS SĂ TRĂIASCĂ DIN BANII ROMÂNILOR !!!

  • De ce nu l-au sancționat la OUG 195/2002? Măcar îi luau 3 puncte la carnet! Aplică legea după cum vor…..

  • mueee psd ,borfasii penali dinpsd isi permit pt ca iasul e plin de lasi si de fricosi ,va meritati soarta oilor !

  • A parcat așa mârlănește, ca și în partid cu vechile metehne baroneștie cripto-comuniste. Luați exemplu de la liberali: oameni citiți, culți, bun simț, educație, tot ce trebuie! Vii ca mârlanu și trântești gipanu pe trotuar, după care mai faci nustiu ce istorie! Este exact copia exactă a partidului la Iași. Bravo! Ținiți-o tot așa!!!!

  • Este omul care a participat cumpararea spitalului de la Letcani pe 13 milioane de euro. A facut bani si din nefericirea bolnavilor de Covid. Intr- o tara normala nu ar mai fi fost ales in nici o functie si ar fi fost anchetat de parchet.

  • doar ca era popa,o parcare de acest tip e frecventa(o roata pe trotuar),iar daca nu se reduce fluienta pietonilor nu ar trebui bagata in seama!!!legea prevede amenda doar daca se impiedica folosirea trotuarului la capacitate…o atentionare e suficienta(si fara comentarii daca nu ar fi „un ales”)

  • Omul a plătit 13 milioane euro pe 20 de containere vopsite si i-a spus spital mobil, cred și eu ca merge cu un tanc de Toyota

  • De azi înainte când parcați pe trotuar toată lumea să cerea avertisment așa cum a fost sancționat senatorul p&&i și îl dați ca exemplu, succes

  • Multi bocesc acum după PANDEMIE…
    Câți bani s-au sifonat,spitale cu 10 pacienți cu Coronavirus,dar lua spor tot spitalul.
    Măștile,dezinfectanții au rămas în stoc…Jale mare!
    Angajări pe perioada determinata și care s-au transformat în angajări pe perioada nedeterminata,cu ajutorul Sfintei Spagutze date cui trebuie…
    La Spitalul Letcani,boierie,detașări cu spor baban de detașare …
    Pe când alții în Pandemie,încasau amenzi și-și duceau morții la groapa in saci!
    Mai duceti-va naibii bai îmbuibaților,că legile la noi se aplica numai fraierilor!

  • Nu ne mai scapa procurorii de acest specimen jenant? Ancheta ceva pe achizitia de la Letcani? Privatizari esuate din care s a furat tot

Adauga un comentariu