News Flash:

Turneu international de tenis pe malurile Bahluiului

24 Aprilie 2003
1297 Vizualizari | 0 Comentarii
•Jucatorii de 14-15 ani vor avea sansa sa cucereasca puncte ATP, premii in valuta si sa acumuleze experienta necesara in concursurile internationale

Incepand din acest an, Federatia Romana de Tenis va organiza, la initiativa presedintelui Comitetului Olimpic Roman, Ion Tiriac, un circuit de 11 turnee "ITF futures", cu premii de 10.000 de dolari fiecare, in mai multe orase din tara, inclusiv in Iasi. Primul concurs din seria celor 11 este programat in perioada 13-20 iunie, la baza BTT Herastrau din Bucuresti, urmand ca in fiecare saptamana sa aiba loc o astfel de competitie. Ultimul turneu se va disputa la sfarsitul lunii august. Orasele care vor gazdui cate un astfel de concurs sunt: Iasi, Cluj, Oradea, Targu Mures, Constanta, Timisoara, Brasov, Bacau, in timp ce in Bucuresti vor fi organizate trei turnee. Circuitul international de tenis masculin care se va organiza, in acest an, in Romania, va purta numele "Tiriac Trophy 2003". "Toate aceste turnee au rolul de a revigora tenisul romanesc. Jucatorii de 14-15 ani au, astfel, sansa de a participa in tara la concursuri importante, unde pot acumula experienta si puncte. Ultimul turneu este programat la sfarsitul lunii august, dupa care urmeaza challengerul de la Brasov", a declarat directorul general al FR Tenis, Dumitru Haradau.
La Iasi, turneul de tenis va fi gazduit de baza sportiva "Angero", de pe malurile Bahluiului, vis-a-vis de stadionul "Nena-Constructorul", din cartierul Alexandru cel Bun.
Initial, turneul trebuia sa se desfasoare pe terenurile de tenis de la "Fortus", care nu s-au prezentat insa la standardele impuse la inspectia efectuata de reprezentantii FR Tenis. Turneul de tenis de la "Angero" va avea loc intre 5 si 13 iulie, castigatorul lui primind 14 puncte ATP. Printre spectatorii turneului de la Iasi vor fi Ilie Nastase si printul Dumitrie Sturdza, poate si Ion Tiriac, daca presedintele COR va beneficia de timpul disponibil pentru acest lucru.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1401 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018914 (s)

loading...