News Flash:

Turul Ciclist al Romaniei va aniversa 40 de editii

21 Noiembrie 2002
621 Vizualizari | 0 Comentarii
•Consiliul de Administratie al Federatiei Romane de Ciclism a aprobat calendarul intern si international pe anul 2003, unul dintre punctele discutate fiind proiectul celei de-a 40-a editii, jubiliare, a Turului Ciclist al Romaniei, care va avea loc in prima jumatate a lunii iulie. Pentru prima oara, Turul va porni la drum cu o etapa prolog pe noul velodrom din Craiova, urmand sa se incheie, de asemenea in premiera, la Buzau, dupa o saptamana, la capatul a 1.300 km. Cea mai lunga etapa va fi pe traseul Baile Herculane - Caransebes - Hateg - Deva (195 km), iar cea mai scurta (135 km) va trece prin Sibiu - Brezoi - Ramnicu Valcea - Curtea de Arges, de unde caravana va face transbordarea pana aproape de Cabana Capra, situata la o altitudine de 1.200 m. Traseul are prevazute 19 sprinturi cu premii si 8 puncte de catarare. De mentionat ca, in acest an, Turul Romaniei a trecut si prin Iasi. (D.T.)

•Penicilina pierde la limita in Sala Dinamo

In etapa a 8-a din cadrul Diviziei A feminine de volei, ieri dupa-amiaza, in Sala Dinamo din Capitala, gazdele au intalnit formatia Penicilina Iasi. Oaspetele au evoluat mult mai bine decat in meciurile precedente si au pierdut doar dupa cinci seturi (dupa ce au condus cu 2-1), dinamovistele avand un final de meci superior adversarelor. Dupa o ora si jumatate de joc, Dinamo invinge Penicilina cu scorul de 3-2 (19-25, 25-22, 20-25, 25-20, 15-10), intr-un meci arbitrat de cuplul Vladescu (Brasov) - Blaha (Pitesti) si observat de bucuresteanul Eugen Niculescu. Iesencele, pregatite de Catalin Stirbu, au utilizat urmatoarea formatie: Elena Cozma, Alina Bordeianu, Mihaela Formagiu-Ionescu, Laura Dulcianu-Lupeica, Tatiana Popa, Raluca Purice. Au mai evoluat Amalia Popa (libero), Doina Postelnicu si Alina Melinte. In etapa viitoare, pe 23 noiembrie, de la ora 10.00, Sala Polivalenta ieseana va gazdui partida dintre Penicilina Iasi si mai modesta Braiconf Braila. (D.T.)

•A aparut "Top SPORT"

In peisajul gazetariei sportive din Romania si-a facut aparitia ieri o noua publicatie, "Top SPORT", un tabloid de 16 pagini, care este revendicat de cei care lucreaza pentru site-ul www.topsport.ro, iesit pe piata Internetului inca de acum trei luni. Incadrata cu ziaristi cunoscuti in domeniu, redactia isi propune, conform editorialului "100% SPORT" semnat de directorul revistei, binecunoscutul jurnalist si comentator sportiv Andi Vilara, acoperirea intr-o masura completa a tuturor disciplinelor. Iata insa crezul saptamanalului exprimat chiar de conducatorul acestuia: "Vrem sa integram Top SPORT in peisajul publicistic din Romania, intr-o zona lasata aproape neacoperita.
In paginile acestui (deocamdata) saptamanal, cei interesati vor putea gasi informatii nu numai din fotbal. Vor fi mentionate stiri si materiale din jocurile pe echipe, din atletism, din sporturile cu motor, din cele de iarna sau din oricare disciplina, inclusiv din sporturile individuale". Bun venit "Top SPORT"! (D.T.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3356 (s) | 22 queries | Mysql time :0.117572 (s)