Eveniment-Social

UAIC, prima dintre universitățile românești în competiția națională pentru fondurile Programului SEE

Publicat: 24 nov. 2021
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a acordat Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cel mai mare grant instituțional la nivel național

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a acordat Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cel mai mare grant instituțional la nivel național pentru derularea noului proiect de mobilități finanțat prin Granturile SEE – Mecanismul Financiar 2014-2021. Acesta este în valoare de 288.610 euro și este destinat finanțării schimburilor academice ale UAIC cu universități partenere din Islanda, Norvegia și Liechtenstein.

Candidatura UAIC pentru noul proiect de mobilități SEE a fost depusă în cadrul apelului deschis în luna august 2021, la care au participat alte 9 universități din România. Propunerea de proiect pentru competiția SEE a fost pregătită în cadrul Serviciului Relații Internaționale al UAIC, în colaborare cu coordonatorii Erasmus din facultăți. Grantul acordat reprezintă 29% din totalul fondurilor alocate la nivel național universităților în cadrul acestui apel (de 990.000 de euro). Astfel, UAIC se situează mult peste media națională, păstrându-și prima poziție în clasamentul universităților românești care implementează proiecte de mobilități academice prin Programul SEE. 

Noul proiect va fi implementat începând cu luna ianuarie 2022, scopul mobilităților fiind de a contribui la dezvoltarea profesională și academică a beneficiarilor (studenți, cadre didactice și personal didactic-auxiliar) și de a facilita schimbul de bune practici între UAIC și instituțiile  partenere din Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Astfel, prin acest proiect UAIC va continua colaborarea cu actualii parteneri din Spațiul Economic European prin intermediul acordurilor deja încheiate și active în cei patru ani de la relansarea programului, dar va avea și oportunitatea inițierii de noi parteneriate. 





Adauga un comentariu