Sport

UEFA critică decizia francezilor de a încheia sezonul din Ligue 1: „A fost prematur”

Publicat: 16 mai 2020

Președintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, consideră „prematură” oprirea sezonului în campionatul de fotbal al Franței, anunțată la sfârșitul lunii trecute de federația din această țară, în urma unei decizii a guvernului de la Paris, informează AFP. „Din punctul meu de vedere, decizia a fost prematură”, a declarat Ceferin într-un interviu acordat site-ului BeIn Sport.

„Opinia mea personală este că ați anulat sezonul prea devreme…. Nu este ideal, pentru că lucrurile se pot îmbunătăți mult și toată lumea poate juca, cu excepția câtorva campionate. Dar, din nou, este o decizie guvernamentală și ce pot face cluburile, decât să o respecte”, a mai spus conducătorul forului continental.

Aleksander Ceferin: PSG și Lyon nu vor juca până în august. Nu știu dacă e un lucru bun

Fotbalul francez a oficializat, pe 30 aprilie, oprirea definitivă a sezonului în Ligue 1, după ce premierul Edouard Philippe a anunțat că sezonul 2019-2020 în sporturile profesioniste nu va mai putea fi reluat.

„Avem două cluburi franceze care evoluează în Liga Campionilor (Paris Saint-Germain și Olympique Lyon – n.red.), iar acum ele nu vor juca până în august. Nu știu dacă este un lucru bun pentru echipele respective să nu joace până atunci și să revină cu meciuri grele și importante ca acestea”, a estimat Ceferin.

Unul dintre cele două cluburi franceze participate la actuala ediție a Ligii

Olympique Lyon a demarat între timp proceduri legale împotriva deciziei de oprire a campionatului care o privează de o calificare în viitoare ediție a cupelor europene

„Am auzit vorbindu-se despre acest subiect, însă las liga franceză și autoritățile franceze să se ocupe de asta”, a mai spus președintele UEFA.




Adauga un comentariu