National

Uitati de mituri! Albirea dentara nu strica dintii

Publicat: 31 dec. 2015
1

O dantura stralucitoare, cu dinti foarte albi, e visul multor persoane preocupate de aspectul lor exterior, insa pana nu demult, albirea dintilor era asociata cu un risc crescut de afectare a smaltului dentar. Potrivit stomatologului Kurbe Mawada, daca tehnica este facuta in cabinet, respectand toate procedurile, atunci nu aveti de ce sa va temeti.

Departe de vechile metode, albirea dentara se face in prezent cu laser sau cu plasma si cu ultraviolete filtrate, speciale pentru dinti. In ambele cazuri, substanta folosita – peroxidul de hidrogen, in diverse concentratii – este potentata de cele doua tipuri de lumina.

”Albirea dentara e recomandata, de doua ori pe an, pacientilor care nu au probleme dentare importante nerezolvate, precum carii sau retractii gingivale. Cea mai agreata este albirea cu laser, pentru ca nu provoaca acea sensibilitate dentara care poate fi resimtita, o zi sau doua, dupa albirea cu lampa UV. Rezultatul: dinti chiar si cu trei-patru tonuri mai deschisi”, sustine dr. Kurbe Mawada.

Potrivit medicului stomatolog, foarte important este si comportamentul alimentar al pacientului, dupa tratament.

„In functie de aspectul dintilor, medicul poate recomanda evitarea alimentelor care coloreaza dantura, chiar si o saptamana dupa tratament. In cazul in care pacientul nu tine cont de aceste indicatii si bea cafea sau vin rosu, spre exemplu, dintele poate reveni la culoarea dinainte, mult mai repede”, explica specialistul, mentionand ca albirea nu presupune niciun risc pentru dinti, precum subtierea sau carierea mai rapida a acestora.

Dentistul este de parere ca ar trebui evitata insa albirea cu gutiere, pe care unele persoane prefera s-o realizeze acasa.

„Diferenta dintre acestea si albirea de la dentist este ca sunt necesare mai multe aplicari, din cauza concentratiei scazute a peroxidului de hidrogen. In plus, e necesar si un contact foarte lung cu dintii – de regula gutierele se aplica inainte de culcare si se scot dimineata –, care poate afecta gingia si poate mari sensibilitatea dentara. Pacientul nu stie sa inlature surplusul din gutiere, iar substanta ramane cateva ore si pe gingie”, a explicat dr. Kurbe Mawada.

Cum prelungesti efectul de albire

– Schimba din cand in cand pasta de dinti, pentru a obtine o curatare mai eficienta!

– Suplimenteaza din cand in cand spalarea obisnuita cu una cu bicarbonat sau cu sare, dar nu foarte des, pentru ca afecteaza gingia. Acestea au rolul de a curata mai bine dintii la suprafata, fiind usor abrazive.

Comportamentul alimentar al pacientului este foarte important, dupa tratament .





Adauga un comentariu