Stiri si curiozitati

Ulei de ricin pentru gene: Secretul unor gene lungi și dese

Publicat: 17 nov. 2021
femeie care isi da cu ulei de ricin pentru genele
Uleiul de ricin poate ajuta la îmbunătățirea fluxului sanguin, drenajului limfatic, a sănătății timusului și a altor funcții ale sistemului imunitar

Uleiul de ricin este un lichid gălbui, extras din semințele plantei de ricin, ce are în compoziție mai mulți acizi grași. Uleiul de ricin are multiple beneficii fiind foarte des folosit de femei deoarece este foarte eficient pentru creșterea părului și ajută să ai gene mult mai frumoase.

Din totalitatea acizilor grași din uleiul de ricin, acidul ricinoleic are o pondere de peste 90%. Acidul ricinoleic este considerat a fi elementul cheie, care îi oferă multiplele proprietăți ale uleiului de ricin.

femeie cu genele mari

Ulei de ricin pentru gene: Cum să-ți prepari acasă

Orice femeie își dorește gene lungi, dese şi arcuite, iar la acest lucru nu a rămas indiferentă industrie cosmetică. Astfel, pentru gene există multe produse menite să le facă mai frumoase, fie că vorbim de mascara, vopsea de gene, aparat pentru întors genele, loţiuni pentru îngrijirea şi stimularea creşterii genelor sau gene false.

Pentru a avea gene lungi și dese poți apela cu încredere la uleiul de ricin care stimulează creşterea genelor.

Uleiul natural de ricin poate fi cumpărat din farmacii sau din magazinele pentru produse naturiste.

În cazul în care vrei să-ți prepari acasă un ser din ulei de ricin pentru gene lungi și dese ai nevoie de o linguriță de aloe vera, 2 lingurițe de ulei de ricin organic și 2 capsule de vitamina E uleioasă.

femeie care are gene mari puse

Pentru a prepara serul din ulei de ricin trebuie să pui o linguriță aloe vera și două lingurițe de ulei de ricin într-un castron. Pe urmă, se taie două capsule de vitamina E și se toarnă uleiul peste celelalte ingrediente. Se amestecă bine cu o pensulă din silicon până se omogenizează bine toată compoziția.

Serul se toarnă într-un recipient cu închidere ermetic și se depozitează într-un spațiu răcoros pentru aproximativ o lună.

Pentru a păstra serul din ulei de ricin poți folosi un flacon obișnuit sau un tub gol de mascara. După ce ai spălat și sterilizat bine tubul de mascara, toarnă serul din ulei de ricin și fixează capacul de siguranță. Aceasta este o modalitate de păstrare extrem de practică.

Când îl folosești, trebuie să periezi genele cu ser din ulei de ricin în fiecare seară și să-l lași să acționeze peste noapte.

femeie cu genele mari

Alte beneficii ale uleiului de ricin

Ulei de ricin ajută sistemul limfatic al organismului, îmbunătățire a imunității. Sistemul limfatic este răspândit în tot organismul în structuri tubulare mici, rolul major al acestuia fiind de a absorbi și de a elimina din celulele noastre lichidele, proteinele și materialele reziduale în exces.

Mai mult, uleiul de ricin poate ajuta la îmbunătățirea fluxului sanguin, drenajului limfatic, a sănătății timusului și a altor funcții ale sistemului imunitar.

Uleiul și părți componente ale plantei de ricin sunt folosite în medicina tradițională pentru dureri de cap cronice, probleme abdominale, constipație, artrita, dureri la nivelul vezicii biliare, dureri de spate, dureri musculare, probleme de somn precum insomnia, infecții parazitare, sindromul premenstrual și reumatism.

 

femeie cu genele mari





Adauga un comentariu